Moldova în coada Marocului

Nicu Popescu

Pe 29 noiembrie, Comisia Europeană va prezenta un raport de evaluare a implementării Planurilor de Acţiuni în primul val de state semnatare - Maroc, Iordania, Tunis, Israel, Autoritatea Palestiniană, Ucraina şi Moldova.

Una din « strategiile » europene preferate ale Chişinăului e să declare două lucruri: 1) Moldova este diferită de Africa de Nord, căci este un stat european şi trebuie tratat altfel; 2) Moldova este stat sud-est european care trebuie tratat împreună cu Balcanii de Vest, trebuie diferenţiat de Ucraina şi trebuie să i se acorde, aproape automat, o perspectivă europeană. Problema cu această « strategie » e că Moldova uită de reforme. Apartenenţa la Europa de Sud-Est nu poate înlocui reformele. Nu declaraţiile de « sud-est-europenitate », ci reformele reale ar putea diferenţia într-adevăr Moldova de Maroc sau Ucraina. Însă Moldova, dimpotrivă, s-a lăsat dusă de discursul « sud-est european », ajungând, drept urmare, la sfârşitul listei reformatorilor.

Statele care se reformează cu sinceritate obţin mult mai rapid sprijin din partea UE.

Evaluările preliminare din raportul Comisiei Europene privind implementarea Politicii Europene de Vecinătate sunt deja cunoscute. Comisia va aprecia că implementarea Planului de Acţiuni în Maroc, Iordania şi Ucraina merge vizibil mai bine decât în Moldova. Bineînţeles, raportul Comisiei va menţiona câteva realizări pozitive ale Moldovei, iar Comisia nu va spune pe faţă că Moldova este în coada Marocului. Totuşi, rapoartele pentru statele sus-menţionate vor fi elaborate în termeni mai pozitivi decât raportul pe Moldova. În pofida situaţiei politice extrem de dificile din Ucraina, administraţia publică de acolo este mai dedicată implementării Planului de Acţiuni decât în Moldova. Presa şi sistemul judiciar din Ucraina sunt mai libere şi mai independente decât în Moldova; economia este mai deschisă investitorilor străini; iar structurile de forţă hărţuiesc mai puţin oamenii de afaceri. După revoluţia portocalie, Ucraina a ajuns rapid la o mass-media pluralistă care nu se teme să critice guvernul, dovedind că, dacă există voinţă politică, şi câteva luni sunt suficiente pentru ca mass-media să se emancipeze. Acestea sunt cauzele pentru care UE nu este convinsă de reformele din Moldova. Statele care se reformează cu sinceritate obţin mult mai rapid sprijin din partea UE. Cel mai recent exemplu este Georgia, care avansează rapid spre o zonă de liber schimb cu UE şi cu Turcia, şi are tot sprijinul Comisiei Europene, care îi lipseşte atât de mult Moldovei.

Responsabilitatea eşecului Moldovei la doi ani de implementarea Planului de Acţiuni se datorează tuturor forţelor active politic la Chişinău.

LIPSESC INSTRUMENTELE DE CONTROL. Guvernul, parlamentul şi preşedinţia nu au putut trece peste rivalităţile personale şi inter-instituţionale în numele integrării europene a Moldovei. Energia birocratică de la instituţiile de stat este consumată de lupta pentru succesiunea preşedintelui Voronin, de luptele dintre diferite ministere şi în interiorul acestora, precum şi între diverse grupuri de interese. Guvernarea nu a putut percepe semnalele îngrijorătoare din afară, care vin de aproape un an. Factorii politici de la Chişinău, inclusiv preşedinţia, pur şi simplu, nu au instrumente pentru a verifica „adevărul despre integrarea europeană”: guvernul raportează doar succese, iar mecanismele publice independente de verificare a realităţii lipsesc. Absenţa unor mass-media - în special, a unei televiziuni publice - independente face ca guvernul să se vadă într-o oglindă strâmbă. Iar când nu cunoşti unde te afli, nu poţi merge în direcţia bună.

Semnalul de alarmă la Chişinău trebuia dat demult. Dar nici societatea civilă, nici opoziţia şi nici presa nu au fost gata să o facă. Cauzele sunt multiple - lipsa de expertiză, lipsa de resurse umane, lipsa de acces la mass-media şi lipsa de informaţie veridică despre progresele reale ale guvernului. Toţi aceşti factori sunt nişte explicaţii, dar nu nişte scuze. Responsabilitatea pentru eşecurile europene ale Moldovei ne aparţine tuturor.

NU ESTE O PRACTICĂ EUROPEANĂ… Problema nu ţine doar de lipsa specialiştilor şi a resurselor umane, ci şi de lipsa voinţei politice. Ne-europenitatea Chişinăului devine din ce în ce mai vizibilă. Centralizarea excesivă a deciziilor face imposibil că Moldova să reacţioneze rapid şi eficient la necesităţile integrării europene. Ministere şi ambasade întregi stau în suspans, aşteptând nişte hotărâri minore ce trebuie confirmate la preşedinţie… Arestarea oamenilor publici de către poliţişti cu cagule pe cap nu este o practică europeană. Bătăliile birocratice - în care parlamentul, Ministerul de Externe şi cel al Economiei sunt mult mai preocupate de a-şi pune unul altuia piedici, decât de reforme - nu este o practică europeană. Modalitatea de alegere a Consiliului Coordonator al Audiovizualului nu este o practică europeană. Moldova face zeci de promisiuni la Bruxelles, după care nu şi le ţine. Pe hârtie totul este din ce în ce mai bine, dar realitatea stagnează. În consecinţă, credibilitatea externă şi dorinţa de a ajuta Moldova scade. Bineînţeles, Moldova nu poate fi reformată peste noapte. Dar faptul că acest argument a devenit o scuză pentru lipsa reformelor nu ne face faţă.

CÂTEVA MĂSURI UTILE. Raportul Comisiei Europene trebuie tratat la Chişinău drept un impuls pentru a reactualiza eforturile de reformare. Câteva măsuri ar putea fi utile în acest sens.

·        Crearea unui Minister al Integrării Europene sau a unui Oficiu al primului ministru pentru integrare europeană: pentru a evita bătăliile birocratice între ministere, e necesară crearea unui nucleu din cei mai buni specialişti din toate ramurile - diplomaţi, economişti, experţi în ecologie, energie şi transport etc. - care se va ocupa de integrarea europeană. Nu contează denumirea acestui nucleu - important e ca specialişti din toate domeniile să lucreze împreună pentru integrarea europeană a Moldovei. Astăzi, diplomaţii nu pot să verifice calitatea implementării Planului de Acţiuni la Ministerul Agriculturii sau la cel al Industriei. Un astfel de nucleu ar putea avea aceste prerogative.

·        Ambasadele Moldovei trebuie lărgite - în special, misiunea de la Bruxelles - cu experţi în diverse domenii, nu doar diplomaţi. Moldova trebuie să acţioneze la Bruxelles înainte ca Bruxelles-ul să ia deciziile în privinţa Moldovei. E nevoie de monitorizare şi lobby constante la UE. Astăzi, prezenţa Moldovei la Bruxelles nu e satisfăcătoare.

·        Guvernul trebuie să ofere burse de studii de masterat în Occident, cu condiţia ca beneficiarii respectivelor burse să lucreze pentru executiv cel puţin patru ani după ce vor reveni în Moldova. Toate statele est-europene au trecut printr-o asemenea practică.

·        Şi - cel mai important - este necesar să se înţeleagă că ceea ce se întâmplă cu structurile de forţă, cu mass-media şi cu sistemul judiciar are un impact direct, nemijlocit şi imediat asupra viitorului european al Moldovei, asupra climatului investiţional, asupra capacităţii guvernului de reformare şi asupra imaginii ţării în exterior.

Aceste măsuri nu sunt o garanţie a succesului, dar prezintă o şansă de a ameliora situa