CEDIMR-SE

Centrul de Documentare si Informare despre Minoritatile din Europa de Sud-Est (CEDIMR-SE)

Minoritatile din Europa de Sud-Est

Romii din România

Cuvânt înainte

Acest raport a fost realizat în colaborare cu Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturala (CRDE). La întocmirea lui au participat Cathy O'Grady si Daniela Tarnovschi, cercetatori CEDIME-SE, respectiv CRDE. A fost redactat de Panayote Dimitras; director al CEDIME-SE, Nafsika Papanikolatos, coordonator la CEDIME-SE; Caroline Law si Bianca Rusu, traducatori în/din limba engleza la CEDIME-SE, respectiv CRDE. CEDIME-SE si CRDE doresc sa aduca multumirile lor în mod deosebit celor care au recenzat acest raport, respectiv lui Gabriel Andreescu, director al programului "Minoritatile nationale si libertatea religioasa", membru al Comitetului Helsinki Român, lui Istvan Haller, coordonator de program la Liga ProEuropa, Florin Moisa, director executiv al Centrului de Resurse pentru Comunitatile de Romi si lui Iulius Rostas, expert guvernamental la Departamentul pentru Protectia Minoritatilor Nationale - Biroul National pentru Roma. CEDIME-SE si CRDE doresc sa multumeasca de asemenea tuturor celor care le-au furnizat informatii si/sau documente si/sau au acordat interviuri cercetatorilor lor. Responsabilitatea pentru continutul acestui raport si-o asuma CEDIME-SE. Toate comentariile sunt binevenite la adresa: office@greekhelsinki.gr

CARACTERISTICILE MAJORE
ALE MINORITATILOR DIN SUD-ESTUL EUROPEI

Statul: România

Numele (în engleza, în limba dominanta si, daca este diferita, în limba minoritatii)

Roma (engleza), Tigani, uneori Romi (româna), Rom (limba minoritatii).

Exista vreo forma de recunoastere a minoritatii?

Da. Departamentul pentru Protectia Minoritatilor Nationale din cadrul guvernului are un Birou National pentru Roma. În calitate de minoritate nationala recunoscuta, romii beneficiaza de protectie prin Constitutie si prin legislatia domestica adoptata cu privire la minoritatile nationale. De asemenea, le sunt garantate o serie de drepturi prin acordurile internationale pe care le-a semnat România. În plus, din 1990 au fost înfiintate un numar semnificativ de organizatii ale romilor (vezi Adrese).

Categoria(iile) (nationala, etnica, lingvistica sau religioasa) declarata de minoritate si, daca este diferita, de stat.

Nationala.

Teritoriul în care locuiesc.

Foarte dispersat. Exista comunitati de romi în toata tara.

Populatia.

Conform recensamântului din 1992, exista 409.723 romi. Alte estimari: pâna la 1,8 milioane (7,9%). Unele organizatii sustin ca numarul lor atinge 2,5 milioane (Minority Rights Group, 1997:240). Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii estimeaza numarul lor, în 1998, între 1.452.700 si 1.588.552 (heteroidentificati), dintre care 922.465 pâna la 1.002.381 (autoidentificati) (Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii, 2000)

Denumirea limbii vorbite de minoritate (în engleza, în limba minoritatii si, daca este diferita, în limba dominanta).

Romani, vorbita de aproximativ 60%.

Exista vreo forma de recunoastere a limbii minoritare?

România a semnat si ratificat Conventia Cadru pentru Protectia Minoritatilor Nationale în 1995 (Articolul 10, 11 si 14) în care se stipuleaza ca "fiecare persoana care apartine unei minoritati nationale are dreptul de a folosi în mod liber si fara ingerinta limba sa minoritara, în privat si în public, oral sau în scris". Limba romani se preda în unele clase, numarul scolilor în care se preda fiind în continua crestere.

Limba dominanta în teritoriul în care locuiesc.

În principal, este utilizata limba româna, dar si limba maghiara în unele zone din Transilvania unde aceasta este limba dominanta (Harghita, Covasna si, izolat, unele zone din alte judete).

Utilizare ocazionala sau cotidiana a limbii minoritare.

În functie de zona, romani este folosita atât ocazional (în comunitatile în care romii nu sunt majoritari si nu au contacte regulate cu alti romi) sau cotidian (de exemplu, de copii la scoala).

Accesul la educatie în raport cu nevoile minoritatii.

Sistemul educational institutionalizat nu corespunde nevoilor (vezi capitolul 6) (Florin Moisa, 2000).

Practicile religioase.

Sunt ortodocsi (83,5%), catolici (4,7%) si protestanti (4,3%), în functie de zona în care locuiesc si de religia dominanta din zona respectiva (Recensamânt 1992, Vol. I, 1994:784).

Exista vreo forma de recunoastere a religiei?

Da. Toate sunt recunoscute oficial.

Comunitati care au aceleasi caracteristici dar care traiesc în alte zone/tari.

Albania, Austria, Belgia, Bosnia-Hertegovina, Bulgaria, Cipru, Croatia, Danemarca Elvetia, Estonia, Federatia Rusa, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Macedonia, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Ceha, Republica Federala Iugoslavia, Slovacia, Spania, Suedia, Turcia, Ungaria. Irlanda si Marea Britanie au populatii de "nomazi" (a nu fi confundati cu calatorii "New-Age" sau cu "Tiganii"). În Marea Britanie exista si indivizi care se auto-denumesc "romi".

Populatia acestor comunitati în alte teritorii/tari din Europa Centrala sau de Sud-Est.

Toate datele de mai jos provin din World Directory of Minorities - Ghidul Minoritatilor Lumii (Minority Rights Group, 1997), cu exceptia celor care au specificata o alta sursa.

" Albania - recensamântul din 1989 nu da nici un fel de informatii. Se estimeaza ca ar fi pâna la 100.000 (2,9%);
" Bosnia-Hertegovina - numarul estimat înainte de 1992 era de 100.000;
" Bulgaria - (recensamântul din 1992) 312.000 (3,7%);
" Cipru - 500-1.000 (0,7 - 0,13%);
" Croatia - se crede ca sunt 18.000 (0,37%);
" Grecia - estimarile oficiale: 160.000-200.000 (1,5-1,9%); MRG-G estimeaza aproximativ 350.000;
" Macedonia - nu apare în nici un recensamânt. Alte estimari: 200.000 (10,3%);
" Republica Ceha - 33.500 (0,3%). Alte estimari: pâna la 300.000 (2,9%);
" Republica Federala Iugoslavia - 137.265 (1,3%). Alte estimari ating 500.000 (4,8%);
" Republica Moldova - 20.000-25.000;
" Polonia - 15.000 (0,03%);
" Slovacia 80.600 (1,5%). Alte estimari: pâna la 350.000 (6,6%);
" Slovenia - 2.293 (0,11%). O estimare neoficiala: 7.000 (0,35%);
" Turcia - aproximativ 50.000 (0,08%).
" Ungaria - (recensamântul din 1990) - 143.000 (1,3%). Alte estimari: 250.000-800.000 (2,4-7,8%);

PREZENTARE

1. ISTORIC

1.1 Evolutii istorice importante

Despre existenta populatiei roma în Europa medievala exista însemnari timpurii doar sporadice. Se crede ca primii etnici romi au venit în Europa de Est din India. De-a lungul secolelor s-au deplasat spre vest prin Persia, Armenia si Imperiul Bizantin pâna în Europa, fiind mentionati în anul 1000, când au ajuns în Imperiul Bizantin (Cronologia istoriei romilor, 2000). Este destul de dificil sa se ajunga la un consens referitor la anul în care romii au ajuns pentru prima data în Valahia si în Moldova (cele doua provincii românesti). Jonathan Fox (Fox, 1995) sustine ca au venit în sec. XI din zona cunoscuta azi sub numele de nordul Indiei si Pakistan, deplasându-se în cadrul unei mari miscari migratorii. Bogdan Petriceicu Hasdeu a tradus si analizat (între 1867-1877) unele documente ce se aflau în arhivele manastirii Tismana. Unul dintre acestea, din 1387, semnat de Mircea cel Batrân, atesta faptul ca tiganii venisera în Valahia cu cel putin un secol înainte de acea data. Un alt document, sub forma unei note de receptie cu privire la 40 de familii de tigani sclavi oferiti ca dar, era datat 1385 (Hancock, 1999).

Problema sclaviei populatiei roma este una foarte controversata. Jirechek, Potra si Chelcea (citati de Hancock, 1999) au sugerat nu numai faptul ca sclavia era o conditie inerenta acestei populatii, care îsi are originea în statusul lor de paria în cadrul castei Sudra din India, dar si ca au fost sclavi de când au fost adusi în Europa de Sud-Est, de tatarii care i-au cucerit. O alta posibilitate ar fi faptul ca ei au fost obligati sa se vânda ca sclavi pentru a-si plati datoriile, Soulins si Gheorghe (citati de Hancock, 1999) au lansat aceasta ipoteza. Dupa cum mentioneaza Gheorghe (citat de Hancock, 1999), primii romi care au ajuns în principatele române au fost liberi, acolo au gasit o nisa economica favorabila deprinderilor pe care le adusesera din India sau pe care le învatasera în Imperiul Bizantin: prelucrarea metalelor, prelucrarea lemnului si divertisment. Datorita efectelor devastatoare ale cruciadelor ce avusesera loc în secolele precedente, societatea valaha pe care au gasit-o romii la venirea lor era înapoiata din punct de vedere tehnologic, fiind centrata pe agricultura. În momentul în care economia a început sa se transforme treptat dintr-una centrata pe agricultura într-una de piata, a devenit dependenta de deprinderile artizanale ale romilor (Hancock care citeaza din Gheorghe, Sclavia Romilor, 2000).

Nicolae Gheorghe, un specialist în problema romilor (în prezent fiind Consultant pe Problemele Populatiilor Roma si Sinti la Organizatia pentru Securitate si Cooperare din Europa), sustine ca sclavia a fost rezultatul cresterii masurilor stringente luate de proprietarii de pamânturi, de curtile domnesti si de manastiri pentru a preveni ca forta de munca, pe care o constituia populatie roma, sa paraseasca principatele. Ei începusera sa plece din principatele românesti pentru a scapa de pretentiile, mai apasatoare ca niciodata si de "dependenta fiscala limitata de domnitorii români" cautând o "dependenta personala nelimitata de marii latifundiari ai tarii, de manastiri si de boieri" (Hancock care citeaza din Gheorghe, Sclavia romilor, 2000). Tratamentul aplicat romilor în perioada sclaviei era unul extrem de dur. Aveau mai putine drepturi decât un iobag din nastere - latifundiarii având chiar si dreptul de a-i vinde sau de a-i oferi ca dar (Kenrick, 1998:138). Codul civil stipula ca romii veniti din afara granitelor sa fie proprietatea statului; în plus, fiecare copil rom nascut între granitele principatelor devenea implicit sclav (Liegeois, 1968:110). Codul lui Basil, Lupul Moldovei, datat 1654, contine referinte cu privire la tratamentele si pedepsele la care erau supusi sclavii.

Dupa cum sustine Gheorghe, procesul înrobirii romilor de catre latifundiari nu avea nici o baza legala. Datorita statusului "de marginalizati" pe care-l aveau romii la acea vreme nu puteau opune rezistenta. În acelasi mod erau tratati si de otomanii cotropitori, ca fiind "buni numai pentru a fi sclavi" (calificativ pe care-l primeau toate populatiile non-musulmane aflate sub dominatie) (Sugar, 1964, citat de Hancock, Sclavia romilor, 2000).

În Evul Mediu, schimbarile sociale survenite au influentat tratamentul aplicat romilor si celorlalte popoare din regiune. În 1503 Valahia si Moldova au cedat în cele din urma în fata turcilor, acest lucru însemnând dari catre Imperiul Otoman, desi ambele provincii si-au mentinut controlul asupra afacerilor interne. Viata sociala si economica s-a schimbat sub influenta turcilor, societatea oraseneasca s-a divizat în bresle mestesugaresti, numarul sclavilor de etnie roma a crescut prin transformarea taranilor în iobagi. Prezenta romilor era importanta în regiune datorita deprinderilor lor de a prelucra lemnul. Ei au început sa fie împartiti pe categorii atât în functie de stapânul pe care-l aveau, dar si dupa tipul de munca pe care-l prestau. De aceea, se faceau diferente între cei care lucrau în casa (tigani de casa) si cei care lucrau în agricultura (tigani de ogor). În mod similar, sclavii care erau sub patronajul coroanei sau al statului erau împartiti în functie de stapâni: daca acestia erau nobili (sclavi domnesti), daca erau în stapânirea curtii (sclavi de curte) sau latifundiari din zona rurala (sclavi gospodaresti). Biserica Ortodoxa Româna detinea sclavi manastiresti care erau împartiti în vatrasi (gospodari) sau laiesi (artizani). Cei detinuti de curte erau, la rândul lor, împartiti în functie de ocupatia lor specifica. De exemplu, dresorii de ursi erau cunoscuti ca ursari iar fauritorii de linguri ca lingurari (Crowe, 1991:63). Aceasta ultima categorizare se pastreaza pâna în zilele noastre, aplicându-se celor patruzeci de triburi de romi prezenti în România. Atât pozitia romilor cât si cea a taranilor a decazut în timpul decadelor urmatoare, încât "este imposibil sa se vorbeasca despre înrobirea tiganilor, fara a o mentiona în acelasi timp si pe ce a taranimii" (Crowe, 1995:109).

Legile votate în acea perioada faceau sclavia si mai neînduplecata; pedeapsa cu moartea era tot mai des întâlnita. La sfârsitul sec. al XV-lea, orice individ de alta etnie decât roma care a lasat însarcinata o femeie de etnie roma si s-a casatorit cu ea, era obligat sa devina el însusi sclav. Furtul era crunt pedepsit si, conform unei legi din 1652 "un sclav care viola o femeie trebuia condamnat sa fie ars de viu" (Crowe, 1995:109-110). Legislatia era astfel conceputa încât sa previna comertul ilegal cu sclavi, cei de etnie roma fiind valorosi datorita faptului ca stapâneau mestesugul prelucrarii lemnului. Cei care încercau sa fuga erau aspru pedepsiti (Crowe, 1991:63).

Pâna în sec. XVI, termenii de "rob" si "tigan" erau sinonimi cu "sclav", desi ultimul a fost la origine un etnonim neutru aplicat de europeni primilor indivizi de etnie roma.

Populatia roma n-a dus-o mai bine nici sub dominatia maghiara din Transilvania. În timpul Imperiului Austro-Ungar s-a initiat o politica de asimilare fortata, continuata ulterior de regimul comunist. Romilor li s-a interzis sa mai vorbeasca limba romani si sa practice mestesugurile lor traditionale (Helsinki Watch, 1991:10); cei care erau prinsi vorbind limba romani primeau ca pedeapsa 25 de lovituri de bici. De asemenea li se interzicea sa poarte costumele lor traditionale si sa practice nomadismul (Liegeois, 1986:106); li se interzicea chiar si sa se numeasca romi. Termenul pe care trebuiau sa-l foloseasca atunci când se refereau la etnia lor era Uj Magyar (maghiar nou). Cuvinte de dezaprobare la adresa romilor au fost larg raspândite, ei devenind curând tapii ispasitori pentru tot felul de acte delincvente: de la jafuri minore, pâna la acte de canibalism si vampirism. Pedepsele pentru acestea din urma erau deosebit de brutale. La un moment dat, în 1782, 40 de romi au fost pusi pe o roata de tortura si taiati în bucati. Ei au fost acuzati ca ar fi mâncat niste tarani maghiari. Ulterior aceasta acuzatie s-a dovedit a fi falsa (Hancock, 1987:51).

La începutul secolului XIX s-a înregistrat o schimbare de atitudine. Noi idei se vehiculau în întreaga Europa. Printre acestea a fost si cea care sustinea ca sclavia este un act de barbarism si ca trebuia stopata. Pe la mijlocul secolului, în 1842, câtiva proprietari de sclavi din Moldova au dat un exemplu, eliberându-i pe acestia (Helsinki Watch, 1991:10). În 1844 si 1847, bisericile din Moldova si respectiv Valahia au facut acelasi lucru; cu toate acestea, legile au ramas neschimbate. Schimbarea legilor parea imanenta în 1848, când o alianta provizorie a reusit sa formeze guvernul central de la Bucuresti si a ridicat problema deplorabila a sclaviei, proclamând imediata eliberare a tuturor tiganilor. Aceasta declaratie a supravietuit prea putin, deoarece în decembrie 1848 cele doua principate au fost invadate de rusi si de turci care au reinstaurat multe din legile abolite, nobilii intrând din nou în posesia sclavilor lor. Invadatorii si-au ales doi noi supusi - Alexandru Ghica si Barbu Stirbei. Ei au servit aceste puteri pâna în 1855, când Grigore Ghica, varul lui Alexandru, si Stirbei au preluat controlul Moldovei, respectiv al Valahiei. Grigore, în timp ce denunta sclavia, înainta destul de încet procedurile de abolire a acesteia, în cele din urma însa a capitulat în fata presiunilor exercitate de consilierul sau si de fiica sa cea mai mare. În 23 decembrie 1855, Adunarea Moldovei a votat în unanimitate abolirea sclaviei în principat, Adunarea Valahiei procedând la fel în 8 februarie, anul urmator (Hancock, 1987:34-35). Eliberarea complet legala a avut loc în 1864, când domnitorul Ioan Cuza, conducatorul celor doua principate unite, i-a eliberat pe romi, ceea ce le dadea dreptul sa locuiasca în zonele în care lucrasera pâna atunci. Se estimeaza ca la vremea respectiva existau aproximativ 600.000 de sclavi (Istoria si Cultura Romilor, 2000).

O data ce sclavia a fost abolita, multi romi au parasit România pentru a se îndrepta spre vestul Europei sau spre America de Nord. Cei care au ramas si-au dat seama curând ca situatia lor nu se îmbunatatise în mod simtitor - fusesera eliberati într-adevar, dar nu li se daduse nici o bucata de pamânt. Aceasta situatie i-a determinat sa se îndrepte spre ocupatii care au dus la mentinerea conditiei lor de saracie si discriminare. Au contribuit la dezvoltarea unor meserii cum ar fi prelucrarea metalelor si a lemnului, iar pentru a supravietui au început sa foloseasca resurse modeste (cu un potential economic scazut) cum ar fi procurarea si vinderea sticlelor goale sau exploatarea marginala a colectivitatii (ghicitul, cersitul) (Zamfir, Zamfir, 1993:29). Fiind dependenti de "stapânii" lor pentru o perioada îndelungata, ei nu aveau nici o modalitate de a se întretine si din aceasta cauza, multi dintre ei s-au întors la locurile unde fusesera sclavi, oferindu-se, de data aceasta singuri spre vânzare. Se considera ca aceasta situatie a afectat comportamentul demografic al romilor din România pâna la cel de-al II-lea razboi mondial (Hancock, 1987:37).

Primul razboi mondial si tratatele de pace încheiate în urma lui au dus la cresterea populatiei minoritare din România cu peste 18% (de la 10% înainte de razboi la peste 28% dupa), dintre acestia, 133.000 erau de etnie roma, reprezentând 0,8% din populatia totala. În schimbul achizitionarii unor noi teritorii, România a fost nevoita sa semneze acordurile internationale cu privire la drepturile omului. Tinând cont de circumstante, s-a sperat ca situatia romilor se va îmbunatati. Viziunea guvernului era cea a unui stat unitar, nationalismul dictând în cele din urma integrarea minoritatilor. Industrializarea a început sa câstige teren si multi oameni au fost loviti de taxele percepute de guvern, taxe ce fusesera fixate astfel încât sa contribuie la atingerea scopului final - statul unitar. Deteriorarea conditiilor de trai impunea gasirea unui tap ispasitor, un rol pe care romii l-au jucat permanent în România si nu numai. Autoritatile au consolidat convingerea ca romii nu aveau aceleasi drepturi ca si celelalte minoritati din România, deoarece ei nu aveau o cultura si o istorie scrisa (Crowe, 1991:68-69).

În momentul în care romii au început sa se organizeze în colectivitati, s-a produs o schimbare (Helsinki Watch, 1991:11). În 1933 a fost fondata Asociatia Generala, în Bucuresti, urmând ca în acelasi an sa ia nastere un ziar, Glasul Romilor, ce avea sa apara timp de sase ani. Ulterior au aparut si alte ziare, precum si organizatii. Prima a luat fiinta în Calbor, în 1926. În 1934 s-a tinut o conferinta pentru a înfiinta Uniunea Generala a Romilor din România. Între 1934 si 1939 aceasta a încercat sa promoveze drepturi egale pentru romii de nationalitate româna, dar amploarea fascismului si rezultatul razboiului au pus capat acestei lupte (Kenrick, 1998:139).

Parerea lui Adolf Hitler despre romi este binecunoscuta. În România, guvernul pro-nazist al maresalului Ion Antonescu s-a manifestat vehement împotriva minoritatilor si mai ales împotriva romilor. A început deportarea în masa a acestora din urma, mai ales a romilor nomazi despre care se credea în primul rând ca sunt criminali. În acest context, în 1942, 25.000 de romi au fost trimisi în Transnistria, teritoriu capturat de la Uniunea Sovietica; aici au murit aproximativ 19.000 (Kenrick, 1998:140). Pentru a evalua consecintele razboiului, Tribunalul Poporului a stabilit o Comisie a Crimelor de Razboi. Conform rezultatelor publicate de aceasta, în România, în timpul razboiului au murit 36.000 de romi, fiind cel mai mare numar înregistrat într-un stat european (desi ca procentaj în populatia roma numarul a fost cu mult mai mic decât în Polonia sau Germania) (Helsinki Watch, 1991:13).

Chiar înainte de deportarea romilor nomazi, dupa cum sustine Iuliu Rostas, Jandarmeria Româna a facut un recensamânt pentru a înregistra infractorii de etnie roma. Oamenii luati cu forta din casele lor nu au fost neaparat infractori, asa cum pretindea Guvernul României din acea vreme; printre ei erau si oameni obisnuiti care nu erau nicidecum infractori (Rostas, 2000).

În timpul regimului comunist, mai ales în anii '60, nationalismul a devenit o unealta ideologica de prima clasa, fiind folosit ca si strategie de contraatac împotriva politicii de la Kremlin si ca o dovada a independentei sale. Din acel moment "nimeni nu mai putea fi patriot sau nationalist daca nu facea parte din partid" (Pons, 1999:27). A fost introdusa ideea consolidarii unitatii nationale, a unei societati românesti omogene. Sub pretextul unui model unic al muncitorului socialist, regimul a încercat sa finalizeze procesul de asimilare. Scopul declarat era sa elimine gradual diferentele nationale, dar de fapt ei încercau sa elimine minoritatile etnice (Pons, 1999:28).

Romii erau considerati elemente straine ce trebuiau sa devina românesti, cultura lor fiind considerata ca o cultura a subdezvoltarii si a saraciei (Pons, 1999:29). Din aceasta cauza trebuia sa se faca ceva pentru a distruge cultura specifica a romilor, precum si modelul lor de viata distinct - cel mai important element care i-a caracterizat de-a lungul secolelor. Eliminând din discursurile sale orice referire la comunitatile roma din România, statul nega de fapt specificul acesteia. Conform principiilor regimului comunist, ocupatiile "private" trebuiau sa dispara. Ca urmare, toate fabricile particulare ce aveau proprietari privati au fost confiscate de stat, acelasi tratament fiind aplicat tuturor materialelor si uneltelor folosite de romi în ocupatiile lor traditionale (prelucrarea metalelor, a lemnului, confectionarea bijuteriilor), mai ales aurul folosit pentru bijuterii. Simultan, acestia erau integrati în activitatile agricole efectuate în cadrul cooperativelor agricole de productie. Cei care erau priceputi la prelucrarea metalelor, erau recrutati de cooperativele metalurgice. Pâna la caderea comunismului, 48-50% dintre romii apti de munca lucrau în agricultura (nu aveau voie sa faca comert). Cei care au continuat sa practice mestesugurile traditionale nu erau considerati ca muncitori autentici. Legea i-a proscris, considerându-i "paraziti sociali", fapt pentru care ei erau expusi unui risc ridicat de a fi pedepsiti (închisi sau dusi cu forta la munca) (Pons, 1999:34).

La începutul anilor '60, regimul comunist, pentru a asimila populatia roma, a abordat o serie de politici si masuri cu privire la acestia - cum ar fi stabilirea fortata urmata de ignorarea existentei lor. Spre deosebire de maghiari si de germani, ei nu aveau dreptul de a fi reprezentati ca si minoritate etnica, nu erau liberi sa-si promoveze traditiile culturale. Socialismul sau comunismul a distrus multe din ocupatiile lor traditionale si din elementele specifice modului lor de viata, iar romii au început sa se integreze în stilul de viata care le-a fost impus. În timpul comunismului, romii, ca si ceilalti români, primeau locuri de munca în fermele de stat si în fabrici. Chiar daca multe din rezultate au fost obtinute ca urmare a unui tratament coercitiv, totusi, multe familii au beneficiat de o oarecare securitate economica si sociala ca urmare a acestor politici de sedentarizare si de munca fortata. În acest mod, ei aveau posibilitatea de a-si întretine familiile (fiind obligati sa lucreze), având în acelasi timp asigurata o locuinta (Pons, 1999:34).

Pâna în 1996, asa cum mentioneaza Trond Gilberg (citat de Pons, 1999:37), printre romi se înregistra cel mai ridicat nivel de analfabetism. Ei nu frecventau liceul si cu atât mai putin învatamântul superior. În urma politicilor de asimilare promovate de statul comunist, familiile de romi erau obligate sa îsi înscrie copiii la scoala. Acesta a fost un lucru bun, pe de o parte, deoarece li se ofereau copiilor romi aceleasi oportunitati ca si celorlalti - din 1966 încoace multi romi beneficiind de o educatie elementara, unii dintre ei începând sa frecventeze scoli profesionale si tehnice. Pe de alta parte acest lucru a avut si consecinte negative, deoarece multi dintre ei au început sa-si nege apartenenta etnica, temându-se de discriminare si dorind sa obtina pozitii mai înalte în structura sociala. Chiar daca s-a înregistrat o tendinta ridicata a abandonului scolar la copiii de etnie roma, sistemul educational "trebuia" sa le dea o diploma de absolvire. Acest lucru a determinat aparitia muncitorilor necalificati care nu erau pregatiti pentru a putea fi încadrati în munca si care sfârseau prin a fi someri. Iulius Rostas sustine ca "acesti factori au violat principiul oportunitatilor egale din educatie si au contribuit la consolidarea trasaturilor negative: un nivel scazut al frecventei scolare, un nivel crescut al abandonului scolar, un procentaj scazut al celor care au încheiat ciclul primar" (Rostas, 2000). Din aceste cauze, prejudiciile au continuat. Raidurile politiei îndreptate împotriva romilor se pretindeau a fi pur întâmplatoare; dar, în timpul lor, le erau confiscate bijuteriile si alte averi, autoritatile pretinzând ca proveneau din tranzactii facute pe piata neagra (Kenrick, 1998:140).

În 1977, când cultul personalitatii lui Ceausescu se afla în dezvoltare, s-a initiat un nou program de asimilare, dar care nu a fost facut public. Romii care au continuat sa practice ocupatiile lor traditionale, au fost fortati sa se întoarca la locurile de munca din fabrici sau de pe santiere. Unii au continuat sa practice mestesugurile traditionale, mai ales pe cele discrete care erau mai greu de verificat de catre regimul comunist, cum erau cele de comercianti, spoitori, caldarari. Romii erau de asemenea "beneficiarii" politicilor de sistematizare fortata a teritoriului, cartierele în care locuiau fiind distruse. Astfel ei erau nevoiti sa se mute în cladiri noi, care nu erau neaparat mai bune, dar unde trebuiau sa se acomodeze cu anumite conditii de trai diferite de ale lor. De asemenea "au beneficiat" si de pactul dintre România si fosta Republica Federala Germana. Începând cu anii '80, germanii puteau emigra în Republica Federala Germana daca statul german platea o taxa pentru fiecare barbat, femeie sau copil emigrat, întelegere cunoscuta sub numele de "vânzarea sasilor". Statul a confiscat casele sasilor si i-a fortat pe romi sa se mute în ele (Pons, 1999:36; Zamfir, Zamfir, 1993:157).

În ultimii zece ani ai regimului comunist, dezorganizarea sociala si crizele economice au oprit procesul "modernizarii" (statul le asigura locuinte, locuri de munca, iar copiilor le oferea oportunitati de a frecventa scoala) si asimilarii populatiei roma. Acest lucru a condus înapoi la strategiile traditionale (vietuirea la marginea societatii în conditii de saracie si izolare) de adaptare la situatiile dificile datorate noului context. Deoarece multi romi si-au pierdut slujbele si odata cu ele avantajele pe care le aveau în calitate de angajati (cum ar fi alocatiile copiilor, dreptul de pensionare sau dreptul de a avea o casa) unii dintre ei s-au îndreptat spre activitati ilicite, ceea ce a dus din nou la marginalizare, delincventa si saracie. Acest lucru a justificat stereotipurile negative despre romi si a sporit atitudinile ostile ale majoritatii populatiei (Zamfir, Zamfir, 1993:159).

Executia lui Ceausescu în 1989 a adus speranta pentru cetatenii României, dar, ca si în cazul abolirii sclaviei, romii si-au dat seama ca situatia lor nu s-a îmbunatatit prea mult sau chiar deloc si ca, în multe cazuri, chiar s-a înrautatit. Ei au fost cei mai afectati de tranzitia la o economie de piata si aceasta din lipsa fortei de munca calificate ce a dus la o rata ridicata a somajului în rândul populatiei (vezi 1.2). Cei care lucrasera în gospodariile agricole de stat nu mai aveau locuri de munca, deoarece aceste pamânturi fusesera restituite proprietarilor lor. Majoritatea romilor din agricultura nu au nici o bucata de pamânt, desi legea (Legea fondului funciar, nr.18, februarie 1991) stipuleaza dreptul fiecarei familii de a primi o anumita suprafata cultivabila (Pons, 1999:50).

Legile din România le permit sa îsi formeze asociatii si sa publice ziare, dar, în acelasi timp, ei sunt din nou tapii ispasitori, într-o perioada în care tara se lupta cu procesul de tranzitie spre economia de piata. Actele de violenta împotriva romilor, care nu erau o trasatura specifica României comuniste, au devenit mult mai larg raspândite, fiind chiar tolerate. Acestea au început în martie 1990, când minerii au fost chemati la Bucuresti pentru a "apara" guvernul, dupa care au atacat împrejurimile în care locuiau romii (Kenrick, 1998:140). În aceeasi luna, la Târgu Mures au avut loc conflicte interetnice, în urma carora un numar exagerat de mare de romi au fost arestati si judecati, în ciuda evidentelor care demonstrau ca ei nici macar nu fusesera prezenti (vezi 2.3.1).

În decursul acestor zece ani, de la revolutie pâna acum, gradul discriminarii populatiei roma s-a accentuat tot mai mult, în numeroase ocazii ajungându-se pâna la violenta fizica din partea comunitatii. Li s-au ars casele pâna la temelii, dupa care au fost fortati sa paraseasca satele în care locuiau, unele atacuri soldându-se chiar si cu morti în rândurile romilor (Szente, 1996:9). Centrul European pentru Drepturile Romilor a facut în 1996 o cercetare menita sa identifice faptele ce au avut loc în România, descoperind ca acest model se afla într-un proces de schimbare si ca raidurile politiei în comunitatile de romi înlocuiau, în mod treptat, actele de violenta comise de comunitati împotriva romilor. Scaderea numarului actelor de violenta îndreptate împotriva maselor a lasat multe cazuri nerezolvate în care faptasii de alta etnie decât roma înca nu au fost adusi în fata Justitiei. Din pacate, cei care au comis acte incriminatorii împotriva romilor sunt foarte rar trasi la raspundere (în cazul în care sunt trasi la raspundere vreodata).

1.2. Informatii economice si demografice

Informatii demografice: Întotdeauna au existat pareri contradictorii cu privire la numarul romilor din România.
Conform rezultatelor cercetarii efectuate în 1998 de Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii, numarul romilor din România este:
1930: 242.656 (1,70%)
1956: 104.216 (0,60%)
1966: 64.197 (0,37%)
1977: 227.398 (1,05%)
1992: 409.723 (1,76%)
1998: 1.452.700 - 1.588.552 heteroidentificati; dintre acestia între 922.465 si 1.002.381 s-au autodeclarat ca apartinând minoritatii roma (Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii, 1998).

Se poate observa o discrepanta uriasa între numarul de romi (104.216) înregistrati la recensamântul din 1956 (imediat dupa deportarea romilor în Transnistria unde au murit aproximativ 19.000) si cel înregistrati în 1998. Scaderea nu are nici o alta explicatie în afara manipularilor efectuate în statistici (Pons, 1999:45).

La recensamântul din 1977 s-a publicat un numar de 227.398 romi, urmând ca 3 ani mai târziu sa se anunte oficial ca sunt 260.000 romi de nationalitate româna. Chiar si atunci, numarul real era estimat la un milion, desi atunci când în cadrul Congresului Mondial al Romilor s-a ridicat problema romilor într-o discutie cu Guvernul României, li s-a spus ca în România nu exista romi (IHF, 1989:37-38).

În 1992, la recensamânt au fost înregistrati 409.723 romi în România desi numarul actual ar putea fi cu mult mai mare (Asociatia pentru Drepturile Minoritatilor, 1997:242), acesta reprezentând o crestere de 80,2% fata de rezultatul recensamântului din 1977 (Bugajski, 1995:197). În ciuda acestui fapt, numarul actual al romilor de nationalitate româna este estimat la peste 2 milioane, ceea ce ar însemna ca sunt minoritatea cea mai numeroasa din tara (Helsinki Watch, 1994:3). Numararea exacta a populatiei este un proces extrem de dificil de efectuat atâta timp cât multi romi se declara români sau maghiari; acest fenomen are loc, dupa cum explica Florin Moisa, datorita conotatiilor negative care sunt asociate identitatii etnice de rom (Moisa, 2000). Pe lânga aceasta, multi dintre ei nu completeaza formele de înregistrare din cauza faptului ca sunt analfabeti. Studiile efectuate în 1993 de cercetatori de la Universitatea din Bucuresti estimeaza numarul romilor care înca traiesc dupa "modul de viata specific roma" sau foarte apropiat de acesta, la 1.010.000, adica 4% din populatia totala (Zamfir, 1993:8), populatia roma actuala nefiind masurata cu exactitate. În 1998, Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii a initiat un proiect de studiere, stocare si raspândire a informatiilor cu privire la problemelor cu care se confrunta acestia, pentru proiect facându-se o estimare. În urma ei a rezultat ca, la nivel national, exista 1.452.700 - 1.588.552 indivizi heteroidentificati ca romi, 65,3% dintre ei autoidentificându-se. Vasile Ghetau (Ghetau, 1996:78) într-un studiu demografic prospectiv afirma ca, în opinia sa, populatia de romi din România atinge un numar cuprins între 1.500.000 si 2.000.000 de indivizi.

Romii sunt prezenti în toate regiunile din România. Conform recensamântului din 1992, ei sunt mai des întâlniti în Transilvania unde reprezinta 2,8% din populatie, urmatoarea zona din punctul de vedere al concentrarii acestora, este Crisana-Maramures, în nordul tarii, (2,6% din populatie). În vest, în Banat, romii reprezinta 2,1%, în timp ce în Valahia, sud-estul Transilvaniei si în Oltenia, în sudul României, ei reprezinta 1,9% din populatie, respectiv 1,5%. Cele mai mici valori se înregistreaza în nord-estul Moldovei (0,8%) si în Dobrogea, la Marea Neagra (0,7%) (Abraham, 1995:60).

Daca luam în considerare populatia urbana si cea rurala ca întreg, atunci putem spune ca în 1992 romii reprezentau 1,4% din prima, respectiv 2,3% din a doua (Abraham, 1995:61). Trebuie sa remarcam faptul ca este posibil ca rezultatele recensamântului din 1992 sa nu mai fie valide.

Într-un studiu realizat în 1998 de Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii, s-au obtinut urmatoarele rezultate: populatia roma este o populatie tânara (media de vârsta a populatiei din esantion este de 25,1 ani; de asemenea, 33,9% din populatie are vârsta cuprinsa între 0-14 ani; 4,3% din populatie are vârsta de 65 de ani si peste), iar rata de fertilitate este dubla fata de cea a populatiei majoritare (Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii, 2000).

Un factor care are o mare influenta asupra comportamentului demografic este sanatatea, respectiv accesul la asistenta medicala. Educatia în privinta sanatatii este un lucru neobisnuit printre romi. Casatoriile, mai ales în comunitatile care adopta stilul traditional de viata (Moisa, 2000), tind sa se încheie la o vârsta mult mai frageda decât cele pe care le încheie indivizii de alta etnie, de aici rezultând o rata crescuta a natalitatii (dubla fata de rata natalitatii la nivel national) si, implicit, rate crescute ale natalitatii premature, respectiv ale mortalitatii infantile. 33,7% dintre femeile cuprinse în esantion, cu vârsta între 15 si 19 ani erau deja casatorite; vârsta medie la prima casatorie este de 19 ani (Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii, 2000).

Bolile specifice copilariei sunt de asemenea o problema, deoarece majoritatea romilor prefera sa nu-si duca copiii la spital, iar importanta vaccinarii nu este recunoscuta. Bolile respiratorii si de inima sunt larg raspândite printre romii de nationalitate româna; fumatul este endemic, chiar si la copii, conditiile de trai aflate sub nivelul minim contribuie de asemenea la problemele de sanatate. Speranta de viata a romilor din România este cu 15-20 de ani mai mica decât cea normala, având valori de 50-55 ani (Abraham, 1992:19). Mai recent, într-un studiu realizat de Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii (Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii, 2000), conform declaratiilor romilor, bolile cel mai des întâlnite sunt cele ale aparatului digestiv, respectiv cele cardiovasculare.

Informatii de natura economica: Din punct de vedere economic, comunitatea roma este cea mai defavorizata din România. Înainte de evenimentele din 1989, era obligatoriu sa fii angajat undeva, iar toate locurile de munca trebuiau sa fie aprobate de guvern. În timpul comunismului, majoritatea romilor erau angajati în agricultura, în activitati forestiere, în constructii, în industria alimentara. Odata cu sfârsitul economiei centralizate, rata somajului a crescut fara a mai putea fi controlata. Proportia populatiei active în rândul romilor este foarte apropiata de valoarea înregistrata în populatia totala (60,2% comparativ cu 63,3% în 1998 - Comisia Nationala de Statistica, 1998). În ciuda acestui fapt, procentul populatiei de etnie roma ocupata este semnificativ mai mic. Doar 47% frecventeaza scoala, comparativ cu 59,6% dintre români. Este interesant de observat ca rata somajului este foarte mica - 0,5% comparativ cu 6,3%, cea la nivelul întregii populatii din România, în 1998. Exista cel putin doi factori care ar putea explica aceasta discrepanta dintre rata celor ocupati si someri. Primul se refera la educatia romilor. Doar un numar relativ redus de romi au încheiat procesul educational, sunt obisnuiti sa aiba un loc de munca si acte pentru a putea fi înregistrati oficial. Cel de-al doilea factor se refera la faptul ca doar un mic numar din populatia activa a romilor au fost angajati si din aceasta cauza doar ei apar acum ca fiind oficial someri (Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii - Sorin Cace, 2000).

Climatul politic aflat în schimbare duce la declinul ocupatiilor traditionale. Cu toate acestea, se poate observa o revigorare a ocupatiilor traditionale - 3,9% în 1992 si 10,3% în 1998. Sorin Cace explica aceasta revigorare pe baza evolutiei economiei românesti din 1992 pâna în 1998. În acest interval multi romi si-au pierdut slujbele, fiind obligati sa se întoarca la ocupatiile lor traditionale (cel putin asa declara ei). O alta explicatie, oferita de acelasi cercetator, ar fi accentul pe care îl pun multe organizatii ale romilor pe revigorarea ocupatiilor traditionale. Tendinta actuala este orientata spre noi ocupatii deoarece numarul persoanelor calificate a crescut. Pe de alta parte, se poate observa o scadere cu 27% a numarului somerilor. Acesta este un alt aspect specific populatiei roma. Barbatii reprezinta 65% din populatia activa. Aceasta înseamna ca romii mai pastreaza înca modelul traditional în care barbatul este cel care asigura venitul familiei (Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii, 2000).

Caderea comunismului a determinat scaderea conditiilor de trai ale romilor (Rostas, 2000). Rezultatele sunt reflectate de conditiile proaste de trai - numarul mediu de indivizi/spatiu de locuit este dublu fata de cel per ansamblul populatiei, spatiu de locuit/individ este de doua ori mai mic decât în cazul celorlalte etnii si numarul mediu de indivizi/camera este de doua ori mai mare decât în cazul celorlalte etnii. În plus, un sfert din cei cuprinsi în esantion nu detin nici un act de proprietate pentru pamântul pe care si-au construit casele, mai mult, casele lor nu au bucatarii, grupuri sanitare sau instalatii adecvate (Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii, 2000).

Conform Constitutiei discriminarea etnica sau religioasa este interzisa; cu toate acestea, discriminarea este des întâlnita în cazul angajarii, legislatia în acest domeniu fiind defectuoasa. Unul dintre cele mai evidente aspecte problematice îl reprezinta anunturile din ziare, unde se ofera locuri de munca, dar în care se specifica în mod clar ca nu doresc romi (Weber, 1998:221). Aceasta situatie este monitorizata de asociatiile romilor (politice si civice) si sunt semnalate imediat (Moisa, 2000). Un alt aspect de mentionat este faptul ca atunci când patronii sunt nevoiti sa reduca personalul, romii sunt primii care sunt disponibilizati, în ciuda faptului ca au aceleasi drepturi constitutionale ca si ceilalti cetateni români. De aceea, romii care se bucura de o oarecare securitate a locului de munca tind sa efectueze munci manuale, necalificate, cum ar fi maturarea strazilor. Altii lucreaza pentru ei însisi, fiind tâmplari calificati sau comercianti. Desi nu exista date disponibile pentru a sustine urmatoarea afirmatie, un numar relativ restrâns de romi sunt priviti ca ducând "un stil de viata foarte confortabil". Se considera ca peste 60% traiesc la limita saraciei. S-au înfiintat unele cooperative ale romilor de cultivarea pamântului sau de prelucrare a metalelor, care au înregistrat succes, dar ele tind sa fie mai degraba o exceptie decât o regula (Abraham, 1992:15).

1.3. Apararea identitatii si/sau a limbii si/sau a religiei

În loc sa-si apere identitatea, multi romi de nationalitate româna tind sa si-o nege, preferând sa adopte limba si religia majoritatii populatiei din zona în care traiesc. Discriminarea este larg raspândita peste tot în tara si este mai pronuntata din 1990. Uniunea Democrata a Romilor din România (UDRR) a luat fiinta în februarie 1990 si a devenit în scurt timp o organizatie umbrela pentru diferite partide si organizatii ale romilor. Scopul UDRR este de a proteja si de a promova cultura si limba populatiei roma din România, precum si libertatea lor politica. Pentru a fi atinse aceste tinte, a înfiintat Federatia Etnica a Romilor, ONG-uri pentru drepturi civile si a contribuit la stabilirea contactelor cu romii din afara României. De atunci, în România, s-au format numeroase alte organizatii ale romilor. Din moment ce majoritatea sunt formatiuni de tip regional, ele au tendinta de a intra în competitie, ceea ce duce la scaderea eficientei lor si la obstructionarea stabilirii unui front comun al romilor (Bugajski, 1995:223). Reprezentatul acestora în Biroul National pentru Roma este pesimist atunci când vorbeste despre eficienta organizatiilor romilor în apararea identitatii si a drepturilor romilor. Mai mult, faptul ca Centrul European pentru Drepturile Romilor (CEDR) este implicat în asa de multe cazuri din România dovedeste clar ca este necesar un ajutor din afara.

Iulius Rostas sustine faptul ca romilor li s-a acordat un numar considerabil de drepturi, Vasile Ionescu a contrazis aceasta afirmatie. Bazându-se pe Raportul Ministerului Afacerilor Externe pe anul 2000, el a afirmat urmatoarele: "în timpul celor 10 ani de existenta, nu a existat nici o initiativa legislativa a acestui grup (grupul politic parlamentar al deputatilor din partea acelor organizatii initiate de indivizi ce proveneau din grupurile minoritare, altele decât Uniunea Democrata a Maghiarilor din România - UDMR). Deputatii romi cum ar fi Gheorghe Raducanu, pâna în 1997, sau Madalin Voicu, pâna în 2000, au fost supusi partidelor majoritare. Ultimul s-a înscris în Partidul Democrat Socialist din România în 1999 si a fost ales presedintele Comisiei pentru Minoritati a PDSR" (Ionescu, 2000).

Exista o disensiune între punctul de vedere al lui Iulius Rostas si cel al lui Vasile Ionescu cu privire la sumele de bani alocate de buget pentru protectia minoritatilor. "Statul ofera trei surse principale de finantare a ONG-urilor minoritatilor nationale din România; aici vom prezenta doar câteva cifre pentru ONG-urile romilor (în mii lei):
Anul Partida Romilor Campanii nationale împotriva antisemitismului, rasismului, a xenofobiei si intolerantei Proiecte si programe comune

1997
530.000 Total Pentru romi Total Pentru romi
274.000 154.000 102.780 22.000
1998 1.489.000 700.000 435.745 880.000 465.487
1999 4.600.000 835.000 697.678 3.030.300 2.606.991
2000 9.200.000 900.000 3.500.000

Pentru anul bugetar 2000 sunt alocate 1,2 miliarde lei pentru participarea la programe cu suport financiar extern. Mai exista si un Fond Suplimentar de 3 miliarde lei pentru îmbunatatirea situatiei romilor (Rostas, 2000).

Vasile Ionescu afirma contrariul: "în 1998 asociatiile romilor nu au beneficiat de nici un ajutor banesc pentru <proiecte comune sau pentru finantarea campaniilor nationale de combatere a rasismului si a intolerantei>" (Ionescu, 2000).

Pe de alta parte, Florin Moisa are o alta opinie. În timpul prezentarii Centrului de Resurse pentru Comunitatile de Romi, al carui presedinte este, a afirmat ca în ultimul timp au fost create multe ONG-uri. "Aceste organizatii au fost fondate pentru a îmbunatati nivelul de trai în comunitatile roma, dar si pentru a obtine anumite drepturi prin intermediul actiunilor politice. Politicile promovate au condus la putine rezultate pozitive concrete cu privire la problemele care intereseaza direct comunitatile de romi. Aceasta s-a întâmplat, pe de o parte, datorita lipsei de interes a comunitatilor de romi pentru procesele politice (electorale) si a dificultatii acestora în luarea deciziilor politice, iar pe de alta parte, datorita incapacitatii liderilor politici ai romilor de a elabora o agenda comuna. Reprezentarea în parlament si la nivelul administratiei publice locale este cu mult sub nivelul procentului pe care îl reprezinta populatia roma. Drept urmare a succesului modest înregistrat de initiativele din sfera politica, dupa 1993, s-au înfiintat câteva organizatii non-guvernamentale în toata tara, ele având ca fondatori persoane de etnie roma; aceste organizatii doreau sa ofere suport educational, care consta în aprofundarea culturii si a traditiilor specifice comunitatii roma, dezvoltare economica si comunitara, interventie sociala si cercetare, combaterea prejudecatilor si a stereotipurilor" (Moisa, 2000).

2. IDENTITATE ETNICA SAU NATIONALA

2.1 Descrierea identitatii

2.1.1. Caracteristica(ici) culturale diferentiatoare fata de grupul dominant

Iulius Rostas pretinde ca "fiind marginalizati si supusi opresiunilor timp de secole, subiecti ai asimilarii fortate si ai discriminarii, romii si-au dezvoltat propriile lor strategii de supravietuire, strategii care îi fac diferiti fata de indivizii de alta etnie. Experienta Porrajamos-ului - echivalentul Holocaustului în limba romani - a conferit romilor sensul apartenentei la aceeasi comunitate, indiferent unde traiesc" (Rostas, 2000).

Experienta istorica a diferitelor grupuri a generat o multime de caracteristici istorice particulare. Fiind o minoritate, indiferent unde traiesc, romii au fost nevoiti sa se adapteze la mediul aflat în schimbare. Aceasta a dus la diferente de cultura, de obiceiuri, de limba. Ei pot fi clasificati în functie de ocupatiile traditionale pe care le practica si de dialectul pe care îl vorbesc. În România traiesc mai multe grupuri diferite. Chiar daca exista o oarecare distanta între grupuri, exista un sens al apartenentei la aceeasi comunitate ce este întarit de adversitatea celor de alte etnii fata de ei.

Romii de nationalitate româna constituie aproximativ 40 de grupuri diferite dintre care Caldararii, Fierarii, Ursarii, Grastarii (vânzatorii de cai) si Lautarii. Multi dintre acestia au renuntat la stilul de viata traditional, nomad, mai degraba din obligatie si nu pentru ca ar fi ales. Amalgamul cultural a fost de asemenea larg raspândit printre diferitele grupuri, chiar daca înca mai exista diviziuni si ele sunt extrem de importante în cadrul comunitatilor (Helsinki Watch, 1991:7).

În functie de limba vorbita se pot distinge mai multe comunitati. Asa cum este mentionat în capitolul 3, aproximativ 60% dintre romii români vorbesc acelasi dialect al limbii romani. Populatia majoritara tinde sa raspunda negativ la obiceiurile diferite pe care le observa la populati roma si la valorile lor pe care adeseori nu le înteleg. De exemplu, viata familiala este strict normata: barbatul este capul familiei, cel care câstiga banii. Romii caldarari pastreaza si azi regulile si obiceiurile specifice modelului de viata traditional (Moisa, 2000). Ei sunt stricti în ceea ce priveste comportamentul fetelor mai mari de 8 ani, acestea nu au voie sa stea nesupravegheate în compania baietilor. Din aceasta cauza, frecventarea scolii poate reprezenta o problema pentru ele, mariajele tinzând sa se încheie la o vârsta frageda - 15 ani si uneori chiar mai devreme. Pâna se casatoresc, fetele trebuie sa locuiasca împreuna cu parintii lor. Comunitatile de alte etnii critica, în general, casatoriile încheiate la o vârsta atât de frageda (Remmel, 1993:201, 212).

Un aspect deosebit de important al culturii romilor este muzica. Ea a fost recunoscuta aparent chiar si de catre regimul comunist care le-a interzis sa mai cânte în limba romani, permitându-le sa cânte numai în limba româna, multi cântareti romi fiind obligati sa paraseasca ansamblurile populare din care faceau parte. De fapt, muzica romilor a fost interzisa complet în România înainte de 1989 (Helsinki Watch, 1991:21). Unul dintre triburile romilor din România este cunoscut sub numele de Lautari, ceea ce indica faptul ca muzica este mai mult decât o traditie pentru ei; este un mod de viata. Din moment ce analfabetismul este larg raspândit printre romi, se presupune ca ei nu stiu sa citeasca notele muzicale. Acest lucru face ca faima de buni muzicieni pe care si-au câstigat-o în întreaga Europa sa fie si mai de apreciat. Romii sunt la fel de cunoscuti si pentru talentul lor la dans, chiar daca, adeseori, dansurile lor li se par lascive celor de alta etnie. Acesta este un alt motiv pentru care sunt considerati "imorali" (Clebert, 1963:144, 152).

În ceea ce priveste religia, cel putin romii români par sa ia exemplul credintei populatiei majoritare. Asa ca religia la care subscriu depinde de zona geografica în care traiesc. Romii care adopta stilul traditional traiesc dupa un cod foarte strict de credinte, care afecteaza fiecare domeniu al vietii lor de la mariaje si relatii, dupa cum s-a vazut mai sus, pâna la ierarhia stabilita în familie (Remmel, 1993:216). Toate argumentele prezentate mai sus îi descriu pe romi ca fiind "diferiti", adeseori atragând asupra acestora un tratament punitiv sau coercitiv.

2.1.2 Dezvoltarea constiintei minoritarilor ca sunt diferiti

Romii români au fost tratati mult timp ca "diferiti" de catre indivizii ce nu apartineau comunitatilor roma. Asa cum a fost descris în alte capitole, instinctul de autoconservare îi determina adeseori sa-si nege identitatea atunci când au de-a face cu indivizi de alta etnie, din cauza discriminarii la care sunt expusi.

O dovada graitoare în acest sens este discrepanta dintre indivizii care se autoidentifica - cei care se declara ca facând parte din comunitate si implicit îsi asuma identitatea - si indivizii care sunt identificati de altii ca apartinând unui anumit grup etnic. Comparând datele obtinute în urma celor doua cercetari: cea din 1992 (Zamfir, Zamfir, 1993:60) si cea din 1998 (Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii, 2000) se poate observa o scadere a procentului celor care se autoidentifica, în timp ce procentul grupului etnic majoritar creste.
Autoidentificare 1992 1998
Roma 76,5% 63,5%
Român 11,7% 34,2%
Maghiar 6,6% 1,8%
Turc 1% 0,5%
Nimic 4,2% -

a) romi care prezinta toate caracteristicile etnice traditionale si care se autoidentifica drept romi în toate contextele, atât în cele oficial-administrative, cât si în cele informale;
b) romi care prezinta toate caracteristicile etnice traditionale, pe care si ceilalti îi identifica ca romi dupa modul lor de viata, dar care nu se autoidentifica în contextele oficial-administrative ca fiind romi; informal ei se autoidentifica ca romi;
c) romi "modernizati" care si-au schimbat modul de viata, în sensul modernizarii si care deci nu mai prezinta indicii vizibile ale modului traditional de viata, care se autoidentifica ei însisi ca romi, atât în contexte formale, cât si informale (activistii etnici, oameni de afaceri);
d) romi "modernizati" care tind sa nu se mai autoidentifice ca romi sau o fac în mod fluctuant si pe care ceilalti îi pot sau nu identifica, ca romi;
e) "fosti romi" care s-au integrat în populatia majoritara pâna la disparitia trasaturilor distinctive, care au renuntat chiar pentru ei însisi la autoidentificarea ca romi.

Nicolae Gheorghe (fostul coordonator al Romani CRISS si membru al Consiliului Consultativ al Romilor PER, consultant pe Problemele Populatiilor Roma si Sinti la Organizatia pentru Securitate si Cooperare din Europa) considera ca populatia roma trece printr-un proces de "etnogeneza" - construind o noua identitate de grup "Roma" asa cum celelalte grupuri au facut în sec. XIX. El sustine ca scopul prezent, mai ales în România, este acela de a ridica statutul de membru al comunitatii de la cel de "tigan" (termen ce are conotatii peiorative) la cel de "rom". Cu alte cuvinte, încearca sa realizeze o schimbare simbolica de la statusul de "sclav" la un status egal cu cel de cetatean într-un stat constitutional, cu dreptul de a se autoidentifica ca apartinând minoritatii roma (Images and Issues: Coverage of the Roma in the Mass Media in Romania, 1997).

În cadrul comunitatilor de romi, identitatea lor este puternica, fiind declarata în mai multe moduri: limba, muzica, costume traditionale, si în tot mai putine cazuri, mestesuguri traditionale, si mai ales, modul specific de trai.

2.1.3. Identificarea acestei diferente ca fiind de natura etnica sau nationala

Asa cum deja s-a mentionat mai sus (1.1), grupul de etnie roma nu a fost recunoscut ca atare de catre stat. Desi trebuiau sa fie înregistrati la recensamânt, nu au fost considerati ca un grup etnic real pâna în 1989 (Pons, 1999:29). Romii din România sunt recunoscuti ca minoritate nationala, sub auspiciile Departamentului pentru Protectia Minoritatilor Nationale în cadrul caruia exista un birou ce se adreseaza exclusiv problemelor romilor. Identitatea etnica este puternic pronuntata la majoritatea romilor de nationalitate româna, desi, asa cum s-a mentionat anterior, instinctul de auto-conservare îi obliga adeseori pe membrii acestei minoritati sa-si ascunda aceasta identitate, cel putin atunci când intra în contact cu comunitati de alte etnii.

2.2. Istoricul identitatii etnice sau nationale

În calitate de sclavi, romii de nationalitate româna erau categorizati în functie de stapânii lor: biserica, curtea domneasca sau individul, apoi erau divizati în functie de locul unde lucrau si de deprinderile pe care le aveau (Crowe, 1991:63). Dupa cum s-a mentionat deja, chiar si dupa ce sclavia a fost abolita, multi romi s-au vazut în situatia de a se întoarce la stapânii lor, negasind o alta cale de a supravietui. Autoorganizarea, vitala identitatii minoritare, nu s-a manifestat la romii de nationalitate româna pâna în anii '30, când sentimentele anti-roma s-au amplificat si guvernul care nu considera ca romii meritau sa aiba aceleasi drepturi ca si celelalte minoritati i-a determinat sa actioneze în acest sens. Prima organizatie roma a luat fiinta în Clabor în 1926, iar membrii acesteia au început sa intre la universitate. Tot în perioada respectiva a aparut ziarul Neamul Tiganesc, trei ani mai târziu înfiintându-se Asociatia Generala a Romilor din România. Ultima a fiintat doar un an, timp în care a scos doua publicatii; cea mentionata anterior, Glasul Romilor si un alt ziar, O Rom. Asociatia a mai sprijinit adoptarea unei sarbatori nationale care sa celebreze emancipare romilor; de asemenea s-au mai luat în discutie planuri pentru o biblioteca, un spital, o universitate, dar ele n-au fost finalizate niciodata. Congresul Mondial al Romilor din 1933 a fost partial planificat de asociatie, acesta a sustinut un program menit sa creasca nivelul de constientizare etnica a romilor si sa ceara mai multe drepturi pentru romi (Crowe, 1991:69-70). În 1934, în Bucuresti, s-a înfiintat Uniunea Generala a Romilor din România, fiind condusa de Gheorghe Nicolescu care a militat intens pentru eradicarea nomadismului. Cel de-al doilea razboi mondial a însemnat totodata si stoparea înfiintarii de organizatii ale romilor în Europa (Liegeois, 1986:146). Regimul comunist instalat în România si-a luat toate masurile pentru a se asigura ca romii nu au nici o sansa de a înfiinta alte organizatii, cel putin pâna dupa 1989, romii într-adevar nu au mai creat nici o organizatie.

Identitatea etnica a romilor din România reiese, cel putin la unele grupuri, din costumele traditionale pe care le poarta, din felul în care se mândresc cu muzica lor, cu meseriile lor. Cu toate acestea, multi romi prefera sa nege aceste aspecte ale identitatii lor pentru a nu prejudicia sansele lor de a fi angajati sau oportunitatile copiilor lor de a avea o educatie. Spectrul violentei, predominant în România pâna în 1990, este un alt motiv care face ca multe comunitati de romi sa fie refractare la orice forma de organizare sau sa nu îsi asume identitatea. Fara îndoiala, aceasta este o trasatura generala a comunitatilor de romi, acest aspect reiesind si din numarul mare de organizatii ale romilor aparute dupa 1990.

Pe de alta parte, Donald Kenrick considera discriminarea sau refuzul populatiei majoritare de a-i accepta ca fiind cauzele care stau la baza pastrarii identitatii lor. El sustine chiar ca încercarile diferitelor guverne din Europa de Est de a-i asimila fortat au esuat din cauza faptul ca societatile care urmau sa-i asimileze nu i-au acceptat (Kenrick, 1998:56). De aceea, se poate spune ca romii s-au aflat la îndemâna populatiilor de alte etnii, acesta fiind motivul principal care a stat la baza continuarii identitatii si culturii lor.

Politicile regimului comunist în privinta domiciliului fortat, a obligativitatii angajarii si a educatiei, i-au aparat pe romi de ura etnica pe care indivizi de alte etnii au simtit-o pentru ei. Din 1990 ei nu au mai beneficiat de aceasta protectie, confruntându-se cu discriminarea în educatie si pe piata muncii (Abraham, 1992:28).

Cu toate acestea identitatea roma înca exista. S-a observat ca importanta diferentelor culturale din estul Europei se datoreaza încercarilor din timpul comunismului de a asimila populatiile minoritare si a procesului de re-impunere a culturilor ce i-a urmat. Membrii minoritatilor au fost cu atât mai hotarâti sa-si pastreze identitatile cu cât conditiile de trai în regimul de dinainte de 1989 au fost mai dificile, structura societatii fiind multietnica. Problema pe care romii au mostenit-o de la precursori consta din lipsa unei patrii mama. Din aceasta cauza ei s-au simtit de multe ori mai apropiati de populatia majoritara decât de romii care traiesc în alte parti. O anumita distantare a romilor de populatiile de alte etnii este importanta pentru a le permite sa-si mentina identitatea (Stewart, 1997:95).

Unele ONG-uri, de exemplu Rromani Criss, partial sau majoritar, formate din romi, lucreaza pentru a preveni discriminarile si a facilita întelegerea dintre romi si ceilalti. Evident, mai sunt înca multe de facut, dar romii trebuie sa se debaraseze de dependenta lor fata de stat care nu îi va mai ajuta cum a facut-o în trecut.

2.2.1. Rezistenta minoritatii fata de asimilare sau acceptarea ei

Tendinta romilor de a adopta limba si chiar religia existente în zona în care traiesc, uneori declarând la recensaminte ca apartin altor etnii, este probabil motivata, în cea mai mare masura, de instinctul lor de autoconservare si nu de alti factori.

În timp ce multi romi de nationalitate româna "au abandonat" unele aspecte ale culturii lor, au pastrat altele. Limba romani, de exemplu, este întâlnita la aproximativ 60% din populatie, unele triburi pastreaza si îmbracamintea traditionala. Cu toate acestea, pentru a primi o educatie sau un loc de munca, romii de nationalitate româna sunt adeseori obligati sa se conformeze practicilor celorlalte etnii.

În timpul comunismului s-a încercat asimilarea populatiilor minoritare din România, inclusiv a romilor. Ca acest lucru a fost un esec, reiese din recensamântul din 1966, din rezultatele înregistrate în privinta limbii. Ele arata zone semnificative în care se foloseau limbile minoritatilor în locul limbii române, care era dominanta. Din recensamânt reiese ca 42,5% din romii de nationalitate româna au adoptat limba româna, în timp ce 46,2% au pastrat limba romani, iar 8,7% (cu domiciliu în Transilvania) vorbeau limba maghiara (Gilberg, 1980:214-5).

Politica oficiala în privinta romilor s-a schimbat în anii '70. Ei au fost pur si simplu ignorati (Helsinki Watch, 1991:18). Spre sfârsitul acestei decade, Partidul Comunist Român (PCR) si-a dat seama ca nu puteau pretinde pur si simplu ca romii nu existau. În 1977 s-au facut noi încercari de asimilare, chiar daca succesul lor nu a fost prea mare, probabil din cauza "cultului personalitatii" al lui Ceausescu si a guvernului care devenea tot mai nationalist. Cultura a devenit tinta a acestui sentiment. Cultura romilor a platit din plin pretul actiunilor întreprinse de regim. Romii sunt faimosi pentru talentul lor muzical, fapt recunoscut nu numai în România, ci pretutindeni. Pe masura ce guvernul extindea cultura românilor, în detrimentul celei a minoritatilor, muzicienii romi erau exclusi din ansamblurile de muzica populara. Limba romani a fost interzisa si ea, ceea ce însemna ca romii care voiau sa cânte, trebuiau sa o faca în limba româna (Helsinki Watch, 1991:20). Astfel de politici nu puteau face decât rau unei culturi care era deja considerata inferioara de catre majoritate.

Examinarea relatiilor dintre romi si restul populatiei din România, mai ales cu autoritatile (subcapitolul 2.3), indica faptul ca procesul de asimilare n-a creat nici o problema pâna în anul 1989.

2.2.2. Rezistenta minoritatii fata de integrare sau acceptarea acesteia

Deoarece traiau la periferia societatii, romii de nationalitate româna nu au fost afectati prea tare de procesul de integrare; dupa caderea comunismului nu au fost prea multe încercari de a integra romii (vezi 1.1). Manifestarile de violenta din partea comunitatii au facut ca multi romi sa îsi piarda casele, fiind fortati, din cauza fricii, sa plece din locurile în care traisera toata viata.

Aceasta teama i-a facut pe multi romi sa paraseasca România, cautând azil în alta parte. Imediat dupa caderea regimului Ceausescu câteva mii de romi au emigrat, îndreptându-se mai ales spre Franta si Germania. 179.676 romi de nationalitate româna au cerut azil în Germania, între 1990 si 1992. Principalele trei motive care au dus la aceasta au fost: "o înclinatie normala spre modul de trai nomad", trebuinte sau dorinte de factura economica si discriminarea etnica. Primele doua motive sunt dintotdeauna atribuite romilor, în ciuda faptului ca nomadismul a fost scos în afara legii în timpul comunismului si ca sub 5% dintre romii de nationalitate româna erau nomazi (vezi 1.2). Saracia este, în mod cert, o trasatura a modului de trai a majoritatii romilor din România si, de fapt, si din alte tari. Cu toate acestea, frica reala -motivata- cauzata de violenta de natura etnica i-a determinat pe multi sa plece (Abraham, 1992:23-24). În ultima vreme, romii din România care au cerut azil au fost acceptati de Irlanda.

Departe de a fi integrati, marea majoritate a romilor din România sunt considerati paria societatii. Stereotipurile abunda, iar mass media nu face nimic pentru a stavili actele de discriminare. Mai mult, organismele statului tind sa îi considere pe romi ca pe o problema sociala si sa îi trateze ca atare (Rostas, 1998:2). Atâta timp cât aceasta atitudine continua, romii nu vor fi niciodata acceptati sau integrati în celelalte comunitati din România.

2.2.3. Constientizarea identitatii etnice sau nationale

În prezent, autoperceptia comunitatilor de romi tinde sa fie similara perceptiei pe care majoritatea o are despre acestia (Save the Children, 1998:16). Cercetarea întreprinsa de Helsinki Watch pare sa sustina urmatoarea teorie: "nu numai românii se uita de sus la tigani, dar chiar si tiganii îi abordeaza, frecvent, pe alti tigani cu aceleasi stereotipuri" (Helsinki Watch, 1991:74). Bineînteles, nu se poate spune ca aceasta atitudine este întâlnita la toti indivizii, depinzând de comunitatea specifica si de zona în care comunitatea traieste. Discriminarile din scoala, capitolul 6, asigura autoperpetuarea acestui cerc vicios.

În cadrul comunitatii romilor de nationalitate româna exista o miscare continua spre dezvoltarea identitatii roma în arena politica. Daca romii obisnuiti din România îsi neaga identitatea în public, intelectualii din cadrul acestei minoritati nu se mai ascund în spatele unei identitati majoritare. Desi înainte de 1989 acestia din urma nu recunosteau ca sunt romi, acum ei fac lobby pentru recunoasterea întregii comunitati. Constiinta identitatii lor etnice s-a dezvoltat din identitatea sociala dominanta de-a lungul secolelor de sclavie. O dovada puternica o constituie numarul mare de partide formate dupa 1989 (Uniunea Democrata a Romilor, Federatia Etnica a Romilor, Partida Romilor, Uniunea Romilor etc). Dupa 1993, romii au fondat peste 100 de organizatii non-guvernamentale. Scopul lor era sa ofere sprijin educational, sa afirme traditiile si cultura specifice romilor, sa ofere sprijin în dezvoltarea economica si comunitara, sa faca cercetari, sa intervina în cazurile sociale, sa combata prejudecatile si stereotipurile (F.Moisa, 2000).

Nicolae Gheorghe sustine ca datorita faptului ca romii au fost exclusi din procesul politic, procesul construirii natiunilor în Europa nu i-a afectat în aceeasi masura în care si-a lasat amprenta asupra altor grupuri, de la cele sociale pâna la cele nationale. De abia acum comunitatea îsi îndreapta atentia spre schimbarea identitatii sale stigmatizate. Un mijloc adeseori folosit pentru atingerea acestui scop este promovarea romilor ca minoritate nationala. În România aceasta înseamna ca au un loc în parlament, alaturi de toate celelalte minoritati nationale recunoscute. Cu toate acestea, identitatea nationala s-ar putea sa nu fie cel mai bun lucru pentru comunitatea roma atâta timp cât întareste statul natiune. În plus, statele care autopromoveaza faptul ca au minoritati etnice, fac acest lucru tocmai pentru a sublinia ideea ca statul apartine unei majoritati etnice (Gheorghe, 1997:158).

Folosirea tot mai frecventa a structurilor politice de catre romii de nationalitate româna este un indiciu clar al faptului ca minoritatea constientizeaza statutul sau de minoritate nationala. Faptul ca cei care au patruns în scena politica nu îsi mai ascund identitatea întareste natura "etnica" a statutului de rom în România.

Vasile Ionescu este de alta parere: "din moment ce romii erau recunoscuti ca minoritate nationala si/sau etnica în 1990, autoperceptia lor a fost împartita între dispret si autoapreciere. Autodispretuirea (ca efect al stigmatizarii si al internalizarii acesteia) duce la disociere etnica, iar mai apoi la politici de asimilare. Acest aspect este subliniat si de absenta unor programe minime de prevenire si eliminare a rasismului; programele ar trebui sa fie centrate pe aceasta libertate. Asociatiile romilor care sunt implicate în campanii de evidentiere a autoaprecierii comunitatilor culturale ale romilor minimizeaza "decolonizarea" spirituala si importanta deconstruirii etnocentrismului cultural" (V. Ionescu, 2000).

2.2.4. Nivelul de omogenitate al identitatii minoritatii

În timpul erei comuniste romii nu erau nici macar recunoscuti ca minoritate, iar încercarile de asimilare fortata descrise mai sus erau menite sa stearga orice urma de "diferenta" pe care romii ar fi putut sa o perceapa. Exista si alte puncte de vedere cu privire la aceasta politica a guvernului. Nicolae Gheorghe a transmis celor de la Helsinki Watch ca parerea lui este ca Guvernul României a avut de fapt intentii bune atunci când a promovat politica respectiva.

"De fiecare data când guvernul dorea sa faca ceva bun pentru tigani, începea prin a le da o locuinta. În culturile europene, prezumtia de baza a popoarelor sedentare este ca a fi sedentar este cea mai buna alegere. Si chiar daca premisa era probabil gresita si intentiile erau nu tocmai bune, cel putin guvernul a încercat sa îmbunatateasca conditiile de trai ale tiganilor" (Helsinki Watch, 1991:17). Bineînteles ca acest lucru a avut un efect profund si de durata asupra comunitatii roma, multi pierzându-si identitatea în acea perioada.

Sfârsitul regimului represiv al lui Ceausescu a adus minoritatilor din România speranta ca în sfârsit vor avea si ei sansa de a se afirma într-o societate democrata. Însa pentru romi aceasta schimbare nu a determinat decât o înrautatire a situatiei. În sistemul socialist existau discriminari împotriva romilor, dar ele erau subtile. Marea majoritate a romilor intervievati de Helsinki Watch au afirmat ca situatia lor era mai buna în timpul lui Ceausescu (Helsinki Watch, 1991:32). Dupa evenimentele din decembrie 1989, incidentele de natura violenta îndreptate împotriva romilor au devenit alarmant de frecvente. Acest fapt poate explica într-o oarecare masura discrepanta ce apare între numarul romilor înregistrat la recensamântul din 1992 si numarul pretins a fi real de organizatiile romilor precum si de altii.

Observatiile d-lui Gheorghe, asa cum reies din capitolul precedent, indica în mod clar o clasa separata a romilor din România, o minoritate în cadrul minoritatii, care se distanteaza de marea majoritate a romilor din comunitate prin aceea ca sunt cu mult mai bine integrati în societatea celorlalte etnii. Cu toate acestea, faptul ca recunosc identitatea lor si ca doresc sa lucreze pentru comunitatea roma ca întreg sugereaza faptul ca acesti intelectuali ai romilor nu sunt de fapt asa de distantati de comunitate cum s-ar parea.

Human Rights World Report arata ca guvernul n-a luat suficiente masuri pentru a opri discriminarea împotriva romilor care începe în scoala, continua cu procesul de gasire a unui loc de munca si se sfârseste cu felul în care romii sunt tratati de politisti (HRW, 1998, 1999, 2000).

2.3. Conditii politice si sociale actuale

2.3.1. Relatia cu statul

Actele de violenta din partea comunitatii si nevoia unui loc de munca i-au fortat pe romii din comunitatile sedentare de pâna acum sa îsi abandoneze casele. În cazul în care au existat acte violente din partea comunitatii li s-a interzis sa se întoarca. De aceea, multi au sfârsit prin a locui la periferiile oraselor sau satelor în locuinte improvizate (ERRC, 1998:26). Contactul cu autoritatile se limiteaza la serviciile locale si regionale din sfera sanatatii si a educatiei si, bineînteles, cu politia, prezenta peste tot. Amnisty International a avut de-a face cu dosare în care romii fusesera asaltati de politie în public, actiuni care întaresc convingerea ca violenta împotriva romilor nu este o crima (Amnesty International, 1995:25).

Din 1990 pâna în prezent, în România au avut loc peste 30 de conflicte în care romii au fost raniti, uneori fatal sau scosi din casele lor. Astfel de incidente încep de obicei de la o cearta între unul-doi romi si unul-doi indivizi de alta etnie si se sfârsesc adeseori cu implicarea întregilor comunitati. Autoritatile românesti neaga natura interetnica a acestor incidente, dar faptul ca nimeni n-a fost niciodata pedepsit la modul serios pentru comiterea unor astfel de crime împotriva romilor denota atitudinea statului (Weber, 1998:221). Cercetarile întreprinse de Helsinki Watch în 1991 au evidentiat faptul ca nu numai ca nu exista o protectie a comunitatilor de romi împotriva amenintarilor, dar statul actionase în nici un fel în privinta drepturilor omului, prin actiuni de pedepsire a indivizilor de alte etnii care comiteau crime împotriva romilor (Helsinki Watch, 1994:6).

La începutul anilor '90, Helsinki Watch pretindea ca în România nu exista dorinta politica de a combate violenta rasiala îndreptata împotriva romilor si de a oferi suficienta protectie victimelor de etnie roma (Helsinki Watch, 1994:5). Ei au mai observat si câteva cazuri în care autoritatile afisau sentimente anti-roma, cum ar fi afirmatia ca incendierea caselor romilor "este facuta în interes public". Afirmatii ca cea de mai sus exprima suficient de clar prejudecatile rasiale ale autoritatilor (Helsinki Watch, 1994:8).

Actiunile întreprinse de autoritati din 1990 încoace reflecta aceasta atitudine. Dupa violentele din orasul Târgu Mures, din 19-20 martie 1990, Helsinki Watch a remarcat ca procurorul parea ca încerca sa îi gaseasca tapi ispasitori pentru evenimentele de atunci pe romii care fusesera de fata. Conform celor anuntate de procuratura, 24 din cei 31 de indivizi investigati în urma actelor de violenta (care începuse ca o lupta de natura interetnica între români si maghiari) erau de etnie roma. Mai multi romi au fost arestati apoi sub acuzatia ca posedau arme si ca disturbasera linistea. Ultimii au fost judecati sub incidenta Decretului 153, din 1970, care se adresa "parazitilor ordinii socialiste". Pe lânga faptul ca acest decret era considerat o unealta abuziva inventata de regimul Ceausescu, folosirea ei viola procesul. Avocatul din oficiu care îi apara pe sapte dintre romi a cerut ca procesul sa aiba loc în ziua urmatoare arestarii lor. În plus, la proces au fost martori care autentificau nevinovatia acuzatilor, în timp ce unul din martorii acuzarii a anulat declaratia anterioara spunând ca fusese beat si ca nu îsi putea aminti nimic din evenimentele petrecute în 20 martie. Apoi s-a dovedit ca cel de-al doilea martor fusese arestat de mai multe ori în trecut si ca el însusi facuse închisoare pentru acte de violenta. Romii, la rândul lor, au dat declaratii contradictorii pe care nu le puteau citi din pricina lipsei de educatie. Unul dintre acuzati pretindea ca el a semnat declaratia sub amenintare. În ciuda tuturor acestor fapte, acuzatii au primit sentinte de la trei luni de munca silnica pâna la 5 luni de închisoare. Avocata care i-a aparat a declarat ca fusese amenintata dupa ce acceptase sa îi reprezinte pe romi în instanta si ca ceilalti romi care fusesera arestati în 20 martie nu fusesera reprezentati de nici un avocat. Toti au primit pedeapsa maxima de 6 luni de închisoare (Helsinki Watch, 1990:7).

Instante ca cea de mai sus evidentiaza nevoia schimbarii atitudinii autoritatilor fata de romi. În raportul din 1993, Federatia Internationala Helsinki pentru Drepturile Omului (FIH) a notat ca autoritatile românesti aveau tendinta de a eticheta grupurile de romi ca fiind "criminale", ceea ce facea ca problema atacurilor asupra comunitatilor de romi sa fie considerata crime comise de romi. Celor de la FIH li s-a mai spus ca în cazul în care erau distruse casele romilor reconstruirea lor era contingent asupra lipsei de acuzatii aduse faptelor vinovate. FIH a gasit aceasta, asociat cu legitimizarea crimelor împotriva romilor prin stereotipizarea comunitatilor roma ca fiind deosebit de îngrijorator, la aceasta adaugându-se si sentimentele exprimate de autoritati si care serveau la încurajarea violentei rasiale (FIH, 1993:3-4).

Situatia este cu atât mai acerba cu cât statisticile publicate de organele de politie din România imputa ofense specifice romilor, alt grup particularizat este cel al strainilor care comit crime în România. Autoritatile tind si ele sa faca comentarii generale despre activitatile criminale ale minoritatii roma ca întreg, ceea ce face ca sentimentele îndreptate împotriva romilor sa se amplifice si sa creasca posibilitatea aparitiei violentei comunitatii. Asociatia romilor din România si-a afirmat pozitia de opozitie împotriva acestei practici, dar ea a continuat. În arena publica politicienii extremisti si-au expus retoricile rasiste împotriva romilor fara nici un fel de cenzura. Pe date de 16 august 1998, Corneliu Vadim Tudor, liderul Partidului România Mare (PRM) a dat o declaratie ce continea un program format din 10 puncte ce urma sa fie aplicat daca partidul sau câstiga alegerile din 2000. O parte a programului propunea izolarea "criminalilor romi în colonii speciale" pentru a "stopa procesul de transformare a României într-o tabara a tiganilor". Pentru a raspunde tarilor care au adus critici cu privire la aplicarea drepturilor omului în România, în cazul tiganilor, el a promis sa "deschida granitele României si sa izgoneasca criminalii romi direct în acele tari care pretind ca le pasa de soarta lor" (Institutul de Relatii Rasiale, 1999:35-36).

Oficialitatile locale au facilitat atacurile împotriva comunitatilor roma, atât prin încurajarea actelor violente care au avut lor, cât si prin pasivitate si acord tacit. Autoritatile guvernamentale sunt cunoscute pentru încurajarea frecventa a actelor comise de Garda Civila, cum ar fi cel ce a avut lor în Hadareni, judetul Mures în 1993. Incidentul a izbucnit când o cearta dintre un etnic român si doi romi s-a sfârsit cu înjunghierea fatala a primului. Cei doi romi au fost ucisi mai târziu de multime, în timp ce un al treilea a ars de viu când aceeasi multime l-a împiedicat sa iasa dintr-o casa în flacari. Si casele altor romi au fost distruse (APADOR-CH, 1997:46). Un raport facut de Helsinki Watch pretinde ca aproximativ 170 de romi au fost obligati sa fuga din sat (Helsinki Watch, 1994:24).

În 1998, în Valea Larga, judetul Mures familia Téglás a facut o plângere formala împotriva familiei Harkó. Deoarece politia a refuzat sa se implice în cearta dintre cele doua familii, pe data de 31 ianuarie 1998 a avut loc un conflict violent între ele: un membru al familiei Harkó a fost omorât, familia Téglás a fost fortata sa plece din sat, iar casele lor au fost arse.

În ultima vreme, atacurile asupra romilor au fost comise de catre autoritati. Un astfel de incident s-a petrecut în Bucuresti în 1992 când romii au fost atacati într-o piata de politia militara. Ei au fost batuti, proprietatea lor fiind distrusa în forma de razbunare pentru o lupta ce a avut loc între un sergent major din politia militara si un individ de etnie roma, eveniment care avusese loc cu doua zile înainte si în urma caruia sergentul a trebuit sa fie internat în spital. În urma incidentului, nici un politist nu a fost pedepsit si nu s-a platit nici un fel de compensatie pentru distrugerea proprietatii deoarece fusese înregistrata ca "neintentionata" (Helsinki Watch, 1994:18-19).

În perioada 1995 - 1996 politia a facut multe raiduri neanuntate în asezarile romilor. De exemplu, au fost raiduri în Acîs si Mihaieni, judetul Satu Mare în 25 august 1995; Colentina, Bucuresti, de câteva ori în timpul verii lui 1996; Pata-Rât, judetul Cluj, 23 iunie 1995; Bontida, judetul Cluj, în 25 februarie 1995 si 23 februarie 1996; Balteni, judetul Dâmbovita, de câteva ori în 1996. Unii au fost batuti iar altii au fost fortati sa urce în camioane si dusi la sectiile de politie unde au fost pusi sa faca curatenie. De obicei erau eliberati dupa câteva ore de catre sectiile de politie, fiind avertizati sa nu spuna nimanui ce li s-a întâmplat.

De regula, romilor le este frica sa vorbeasca în public despre aceste raiduri. Politia a invitat echipaje TV la câteva raiduri si milioane de telespectatori au vazut cum trupe comando, folosindu-se de topoare au intrat în casele romilor, fara nici un fel de avertizare. Au vazut cum romi pe jumatate dezbracati încercau sa-si ia ceva haine pe ei si cum erau trântiti la podea si li se puneau catuse.

Centrul European pentru Drepturile Romilor a sesizat în 1996 ca atacurile de acest gen din partea fortelor de ordine erau un lucru comun si ca adeseori înlocuiau actele de violenta comise de Garda Civila, atât de des întâlnite înainte de 1990. Ele au fost exacerbate de o întelegere din 1993 dintre România si Germania conform careia Germania a deportat romi în România. Victimele potentiale ale violentei motivata rasial erau trimise într-o tara în care adeseori agresorii erau chiar autoritatile (Szente, 1996:10). Pretextul raidurilor întreprinse de politie era de a "preveni" romii sa nu comita "fapte antisociale". Oricum acestea au servit la a-i înspaimânta, mai degraba decât au obtinut ceva practic (Weber, 1998:221).

APADOR-CH a observat ca în cazul actelor de violenta comise de Garda Civila împotriva romilor, autoritatile locale au tendinta de a stabili maniera în care actul violent s-a petrecut, dar nu si autorii lui. Conform celor spuse de organizatie (o asociatie legala care a format în 1996 un Birou Legal de Aparare a Minoritatii Roma), lipsa de actiune în acest proces al autoritatilor locale se adauga la ideea ca romii sunt criminali violenti si ca de aceea comunitatile îsi justifica faptul ca au luat legea în propriile lor mâini (APADOR-CH, 1997:4).

Violenta nu este singurul mod în care statul român si-a exprimat opinia cu privire la romi din 1990 încoace. Conform unui raport întocmit de Reuters în 1995, Guvernul României a înlocuit oficial termenul de "rom" cu cel de "tigan", în ciuda faptului ca ultimul este un termen peiorativ. Schimbarea a fost justificata ca fiind necesara pentru a aduce terminologia româneasca la unison cu cea folosita de unele organizatii cum ar fi Natiunile Unite (Szente, 1996:11). O alta explicatie consta în evitarea confuziei ce ar putea sa apara între termenul de "rom", respectiv cel de "român" (Kenrick, 1998:141). O dispozitie a Ministerului Afacerilor Externe a schimbat aceasta situatie la începutul anului 2000. Era stipulat faptul ca Ministerul Afacerilor Externe nu avea dreptul sa stabileasca denominatia minoritatii roma si propunea utilizarea termenilor consacrati în relatiile internationale. Schimbarea guvernului în 1996 i-a facut pe multi din cei care lucrau în domeniul drepturilor omului sa spere ca va avea loc o schimbare pozitiva. În alegerile locale organizatiile romilor au obtinut locuri în consiliile locale si judetene (I.Rostas, 2000):
- în 1992 …………… 104 locuri si 2 primari adjuncti;
- în 1996 ……………. 173 locuri si un primar;
- în 2000 ……………..164 locuri.

Dar, aceste schimbari nu au adus o îmbunatatire considerabila în felul de viata al romilor. Mass media a continuat sa utilizeze discursuri încarcate de sentimente de ura si stereotipuri negative chiar si dupa ce partidele politice nationalist-extremiste au intrat în opozitie. S-au facut multe cercetari în care sunt descrise multe exemple de discursuri pline de ura îndreptate împotriva comunitatilor roma. Potrivit raportului organizatiei "Human Rights Watch" pentru 1998 si 1999, romii au continuat sa fie victime ale actelor de violenta comise de politie. Atât Centrul European al Drepturilor Romilor (European Roma Rights Center) cât si Comitetul Romilor de la Helsinki (Romanian Helsinki Committee ) au îndemnat la investigarea cazurilor de acest fel si la pedepsirea celor vinovati de astfel de crime rasiale. Guvernul a avut tendinta de a furniza informatii inexacte si de a întârzia cu raspunsurile sau chiar de a nu le da deloc (Human Rights Watch, 1999). Potrivit celor spuse de Vasile Ionescu (V.Ionescu, 2000) nu exista nici un mecanism menit sa asigure minoritatii roma "cadrul legislativ potrivit care sa le asigure indivizilor ce apartin minoritatilor nationale dreptul de a-si conserva, dezvolta si exprima identitatea lor etnica, culturala, lingvistica si religioasa".

Un alt aspect important se refera la pozitia statului cu privire la reabilitarea maresalului Ion Antonescu. În iunie 1991 si în 1992, senatul a adus un omagiu la celebrarea mortii maresalului Antonescu. În iulie 1991, Congresul American a dat o declaratie în care condamna acest comportament, considerându-l un act antisemit, de intoleranta. Sase ani mai târziu, în 1997, Procurorul General al României a recomandat Curtii Supreme sa aprobe reabilitarea postmortem a membrilor Guvernului Antonescu (1940-1945) care au fost acuzati de crime de razboi. Din nou, Comisia pentru Securitate si Cooperare în Europa a protestat si cazul a fost închis. În 14 octombrie 1999, Camera Deputatilor a votat o lege ce reabilita si compensa pe cei care folosisera mijloace militare pentru a lupta împotriva sistemului comunist. O parte din acesti luptatori împotriva comunismului de la sfârsitul anilor '40 si din anii '50 erau membrii sau simpatizanti ai Garzii de Fier care persecutasera si omorâsera evrei si romi (Helsinki Commission Releases Letter to Secretary Albright on Romania, November 22, 1999) (vezi 1.1).

A. Discriminarea si violenta rasiala

Violenta Comunitatii

În mai multe tari, victimele se confrunta cu importante obstacole în eforturile lor de a asigura respectarea legii cu privire la aceste atacuri. Un exemplu demn este România unde, între 1990 si 1996 comunitatile de romi au fost victimele unui numar considerabil de incidente, în care unii si-au pierdut vietile, în vreme ce casele multora au fost incendiate. Doar în câteva cazuri din cele amintite s-au emis acuzatii, fiind adusi în instanta doar unii dintre cei despre care se credea ca au fost implicati, putini dintre ei fiind si condamnati.

Un caz, care exemplifica aceasta situatie, este cel de la Hadareni si care nu poate fi atât de usor uitat de autoritatile românesti. Pe 23 septembrie 1993, trei romi au fost ucisi de o multime formata din români si maghiari din Hadareni, judetul Mures. Acest incident a fost provocat de înjunghierea unui român de catre unul dintre cei trei romi, mai devreme, în aceeasi zi. Crima acestui rom a devenit o crima colectiva, determinând izbucnirea unui pogrom împotriva acestora. Dupa ce i-au ucis în bataie pe cei doi frati romi implicati în înjunghierea românului, si i-au dat foc celui de-al treilea în propria lui casa, un grup de sateni au incendiat 14 case apartinând comunitatii roma si au distrus altele. În acea noapte, 175 romi, a caror familii locuiau în Hadareni de aproximativ 70 de ani, au fost goniti afara din sat. Un apel la tribunal a redus sentintele a doua persoane dintre cele condamnate de la 7 la 6 ani. Potrivit organizatiilor non-guvernamentale românesti, guvernul sustine acum ca restrictiile împiedica acuzari ulterioare în majoritatea cazurilor de acuzare de la începutul anilor '90.

Liderul unui partid extremist aflat în opozitie a facut o serie de declaratii rasiste. Pe data de 16 august 1998, Corneliu Vadim Tudor, liderul Partidului România Mare si senator în Parlamentul României, a anuntat prin intermediul mass-media un "program în 10 puncte pentru conducerea tarii" ce includea "izolarea criminalilor romi în colonii speciale" cu scopul de a "opri transformarea României într-o tabara de tigani". La o alta întâlnire, un oficial din Ministerul de Interne declara, fiind întrebat cu privire la reactia autoritatilor fata de progromurile împotriva romilor de la începutul anilor 1990, ca "aceste conflicte au fost o reactie a majoritatii la comportamentul minoritatii roma"; romii nefiind, în viziunea lui, victime ale violentei rasiste. Aceste afirmatii indica, la nivel micro, fenomenul stereotipiei rasiale care a afectat de mult timp comunitatea roma. Remarcile lui se bazau, aparent, pe comportamentul unor indivizi a caror conduita a fost generalizata pentru a o descrie pe cea a grupului de care apartin. Aceasta forma a stereotipiei etnice nu este doar incorecta dar si periculoasa (Max van der Stoel, 2000:44).

Pe data de 11 august 1997, cinci martori au vazut cum un etnic rom pe nume Cioc Liviu a fost batut de 4 politisti si un civil, pus într-o masina si dus în padure într-o stare critica si toate acestea doar pentru ca a fost confundat cu un alt rom care furase de la un civil. Domnul Liviu a stat în spital în perioada 12 - 22 august, 1997, având nevoie de 22-24 zile de asistenta medicala, potrivit raportului medical eliberat de Institutul de Medicina Legala. Plângerea sa depusa la Procuratura Militara Mures nici nu a fost luata în considerare. Pe 9 aprilie 1998, Biroul pentru Drepturile Omului din cadrul Ligii PRO EUROPA a trimis o scrisoare Procuraturii Militare pentru a obtine informatii cu privire la caz si caseta pe care Cioc Liviu a înregistrat-o în timp ce politistii si primarii din Idiciu si Ibanesti încercau sa-l oblige sa-si retraga plângerea.

Având în vedere scrisoarea cât si considerarea casetei ca proba, cazul a fost redeschis, dar în ciuda tuturor dovezilor, în 1994 - dupa doi ani de investigatii - Procuratura Militara a decis ca ofiterii de politie au comis doar o "greseala" dându-i voie civilului sa-l bata pe Cioc Liviu. Conform versiunii Procuraturii, politistii nu au participat la bataie, neoferindu-se nici o explicatie pentru faptul ca Cioc Liviu a fost fortat sa intre în automobil si apoi dus în padure. Pe baza acestei decizii, politistii implicati au fost absolviti de orice responsabilitate iar Politia Judetului Mures i-a pedepsit pe doi dintre cei patru politisti cu cinci zile de munca fara plata.

În afara de cele mentionate, se adauga si faptul ca unii romi sunt exclusi din cadrul asistentei medicale publice pentru ca nu poseda certificate de nastere, buletine de identitate sau alte dovezi oficiale cu privire la înregistrarea rezidentei lor. Cotidianul românesc "Ziua" relata pe data de 7 septembrie 1999, ca romilor care nu au mijloacele necesare pentru a plati serviciile medicale fie o dovada a asigurarii medicale, li se interzice accesul în Spitalul Judetean Iasi. Asistenta medicala publica este oferita, conform legilor în vigoare, tuturor cetatenilor care sunt încadrati în munca, care platesc taxe, si sunt înregistrati oficial ca someri. Multi romi din zona nu sunt insa înregistrati oficial si din aceasta cauza, conform Casei de Asigurari Medicale, nu pot beneficia de asistenta medicala gratuita (Max van der Stoel, 2000:122).

De cele mai multe ori, femeile roma sunt constiente de nevoia de a-si schimba modul de trai pe perioada sarcinii, inclusiv în ceea ce priveste alimentatia, necesarul de vitamine, efortul fizic si munca. Aceasta situatie a fost prezentata într-un proiect comun UNICEF/Rromani CRISS care a avut ca subiect problema sanatatii, proiectul desfasurându-se în Balta Arsa, România. Femeile roma, comparativ cu celelalte femei, dau o importanta mai mica îngrijirii prenatale. Tendinta aceasta este influentata de aceiasi factori care afecteaza îngrijirea lor medicala în general, si anume lipsa fondurilor sau neîncrederea în institutiile medicale ce nu apartin de comunitatea roma. În plus, femeile nu acorda prioritate propriei nevoi de ajutor medical, studiile sugerând ca multe dintre ele nu concep sanatatea proprie ca factor semnificativ în luarea deciziilor (Max van der Stoel, 2000:124).

În ultimii ani am fost martorii unor schimbari în bine. O hotarâre guvernamentala adoptata în 1997 a dus la înfiintarea unui Consiliu al Minoritatilor Nationale pentru a îndruma Departamentul pentru Protectia Minoritatilor Nationale în rezolvarea problemelor legate de minoritati. Consiliul este compus din "reprezentanti ai tuturor organizatiilor cetatenilor apartinând minoritatilor nationale ce au fost legal fondate pâna la data de 27 septembrie 1992" (Max van der Stoel, 2000:142).

Pentru a ajuta România sa îndeplineasca criteriile de aderarea la UE, mai ales cel legat de politica de protectie a minoritatilor, Comisia Europeana a facilitat accesul guvernului român la un program PHARE, în valoare de 2 milioane ECU. În august 1998, s-a creat o sub-comisie inter-ministeriala a minoritatilor nationale, condusa de presedintele Departamentului pentru Protectia Minoritatilor Nationale (DPMN), pentru a elabora o strategie nationala, iar în noiembrie 1998, guvernul a creat o sub-comisie inter-ministeriala pentru problemele comunitatii roma, condusa de seful Biroului DPNM pe problemele comunitatii roma si de un reprezentant al Grupului de Munca al Asociatiilor Romilor (Max van der Stoel, 2000:148).

Acest program PHARE se deruleaza acum, potrivit celor spuse de Florin Moisa (F.Moisa, 2000), având ca agentii de implementare MEDE European Consultancy si Minority Rights Group International. În prima faza, guvernul împreuna cu reprezentanti ai comunitatii roma a elaborat o strategie nationala pentru îmbunatatirea situatiei cetatenilor roma, ca apoi sa treaca la proiectarea si implementarea unor programe-pilot inovatoare, reprezentantii comunitatii roma participând direct si de aceasta data (Max van der Stoel, 2000:148).

Membrii comunitatii roma din România sustin ca nu au fost consultati de reprezentantii guvernului responsabili cu dezvoltarea propunerii initiale din partea UE sau a unor termeni de referinta ai programului PHARE. Pentru a-si expune nemultumirile legate de excluderea lor din acest proces, reprezentantii a 36 de organizatii roma non-guvernamentale s-au întâlnit în Mangalia, România, pe 22-23 ianuarie 1999, unde au format un Grup de Munca care urma sa negocieze cu guvernul elaborarea strategiei nationale. La aceasta întâlnire, au fost alesi ad hoc opt specialisti pentru a reprezenta comunitatea roma la o întâlnire cu reprezentanti guvernamentali, care a avut loc în 28-29 ianuarie, 1999 (Max van der Stoel, 2000:148).

Aceasta întrunire a fost organizata si mediatizata de un proiect american axat pe relatii etnice (Project on Ethnic Relations), în speranta ca ar putea contribui la rezolvarea unor probleme prioritare. La aceasta întâlnire, la care au participat si reprezentanti ai Comisiei Europene si ai Consiliului Europei, negociatorii romi au propus un plan menit sa asigure participarea comunitatii roma la procesul de elaborare a strategiei nationale (Max van der Stoel, 2000:148).

În Sibiu, România, la o alta întâlnire, în februarie 1999, coalitia reunita a conducatorilor comunitatii roma a ales un Sindicat al Asociatiilor Roma compus din 15 membri, care sa-i reprezinte în discutiile cu reprezentantii guvernului. Acest grup a elaborat o lista cu 27 de specialisti romi, în domenii relevante pentru strategia nationala, dintre care opt, sperau ei, sa participe la sedintele sub-comisiei guvernamentale însarcinata cu problemele comunitatii roma. La mijlocul lunii martie 1993 guvernul a acceptat participarea lor la sedintele sub-comisiei, acest angajament fiind autentificat prin semnarea unui protocol de catre Sindicat si DPNM pe 3 mai 1999 (Max van der Stoel, 2000:148).

Reprezentantii comunitatii roma au participat recent la sedintele sub-comisiei, acolo fiind prezenti reprezentanti ai ministerelor importante. Dupa cum s-a precizat, acest organism are, prin natura sa, un rol consultativ, fiind cel care va face recomandari comitetului inter-ministerial; dar este cel din urma organism care va lua decizii finale cu privire la elaborarea si implementarea strategiei guvernamentale la nivel national, cu privire la comunitatea roma. Liderii comunitatii roma participa la luarea deciziilor guvernamentale în vederea elaborarii unei strategii nationale (I.Rostas, 2000). În vreme ce reprezentantii acestora au reusit astfel sa primeasca un loc la masa sub-comisiei, eficacitatea finala a acestui proces de consultanta se va vedea în momentul în care opiniile lor vor fi reflectate de politica nationala cu privire la comunitatea roma.

Elaborarea unui proiect de lege împotriva tuturor formelor de discriminare asteapta sa fie semnat de ministerele relevante, pentru a fi înaintat apoi parlamentului (Max van der Stoel, 2000:53). Între timp, România a dezvoltat mecanisme pentru medierea conflictelor, având rezultate aparent pozitive, cel putin în unele regiuni. Initiativele românesti au fost subminate de un val de violenta colectiva îndreptata împotriva comunitatii roma între 1990 si începutul anului 1996 si de esecul politiei în asigurarea protectiei lor, în majoritatea acestor cazuri, politia româna "fiind vazuta ca având o contributie, directa sau indirecta, la severitatea acestor incidente si la consecintele lor asupra cetatenilor roma" (Max van der Stoel, 2000:55).

Cu ajutorul Proiectului despre Relatiile Etnice si al Departamentului American de Administrare a Justitiei, a Universitatii din Louisville, Inspectoratul General de Politie a dezvoltat un program de îmbunatatire a relatiilor dintre cetatenii romi si politia româna menit a spori capacitatea celei din urma de a actiona eficient în situatiile tensionate ce apar între comunitatile roma si alte comunitati. Primul pas facut de politie a fost acela de a organiza întruniri între reprezentanti ai politiei si conducatori ai comunitatii roma, pentru a "identifica problemele pe care comunitatea roma le are si pentru a construi împreuna pacea sociala si o comunitate mai puternica". Un punct important al programului a fost stabilirea unor întâlniri regulate între politisti si reprezentantii romilor, si ai altor comunitati, atât la nivel local cât si la nivel national (Max van der Stoel, 2000:55).

Liderii comunitatii roma nu sunt toti la fel de entuziasmati de initiativele guvernamentale. Unii privesc cu teama transformarea programului guvernamental, initial "Program de prevenire a violentei colective" din cadrul Inspectoratului General de Politiei subordonat Ministerului de Interne, în "Institutul pentru Cercetarea si Prevenirea Criminalitatii". Conform punctului lor de vedere, aceasta înseamna ca un program initial conceput pentru a spori protectia cetatenilor roma de catre politie, era preocupat de nivelul criminalitatii romilor" (Max van der Stoel, 2000:56).

Totusi, simplu fapt ca Inspectoratul General de Politie a stabilit un program de comunicare cu liderii comunitatii roma, faciliteaza exprimarea îngrijorarilor lor. În 1997, asociatiile romilor au negociat un protocol cu inspectoratul pentru a-si prezenta plângerile cu privire la maniera în care politia tratata comunitatile roma; protocolul a intrat în vigoare în 1998. O parte din liderii roma implicati în aceasta initiativa si altii familiarizati cu ea, sunt de parere ca într-adevar exista îmbunatatiri în ceea ce priveste relatiile politiei cu comunitatile roma. Ei se refera în particular la situatia din orasul Sibiu unde reprezentanti ai politiei, ai comunitatii roma si ai altor comunitati se întâlnesc regulat si cauta sa negocieze metode comune de rezolvare a problemelor (Max van der Stoel, 2000:56).

Potrivit lui Florin Moisa, "Partida Romilor", asociatia politica cea mai importanta a cetatenilor de etnie roma, a semnat protocoale cu inspectoratele de politie cu scopul de a preveni criminalitatea în interiorul comunitatilor roma si de a evita eventualele abuzuri din partea politiei. (F.Moisa, 2000). Vasile Ionescu estimeaza ca în 1998 "existau 2.500 plângeri penale împotriva senatorului C. V. Tudor, fiind cel care a propus închiderea romilor într-un lagar. Asociatiile roma au cerut institutiilor statului sa se implice în aceasta problema, dar cererea lor nu a primit nici un raspuns" (Ionescu, 2000).

2.3.2. Relatiile cu grupul etnic/national dominant din societate

De la caderea comunismului, în România numarul incidentelor de natura nationalista sau etnica a crescut considerabil. În timp, tinta unor astfel de incidente au fost minoritatile, romii, cei mai vulnerabili membrii ai societatii, fiind considerati tapi ispasitori atât de catre autoritati cât si de catre populatia majoritara (Helsinki, 1994:7).

Între 1990 si 1995, în România, violenta comunitara îndreptata împotriva romilor era o practica des întâlnita. Problema nu era doar a unei singure parti. În vreme ce atacurile au fost cauzate de o crima comisa de un rom împotriva unui cetatean de alta etnie, toate comunitatile de diferite etnii s-au întors împotriva populatiei roma locale (Abraham, 1992:17), (un bun exemplu fiind Hadareni), fapt întâmplat si în alte câteva orase si sate din România. Persoanele de alta etnie decât roma sunt arareori, sau chiar niciodata, adusi în fata justitiei pentru aceste atacuri, chiar daca romii sunt ucisi.

Primele episoade de violenta comunitara nu au fost publicate în presa nationala. În Virghis, judetul Covasna satenii au ucis doi romi si au distrus doua case pe data de 24 decembrie, 1989; în Turulung, judetul Satu Mare, un copil a disparut si 36 de case au fost incendiate în 29 ianuarie 1990; în Lunga, judetul Covasna, populatia de alta etnie decât roma a ucis patru romi si au incendiat 6 case în data de 5 februarie, 1990.

În 13-15 iunie 1990, minerii din Valea Jiului adusi cu ajutorul unor trenuri speciale pentru a anihila demonstratiile anti-Iliescu din capitala, au luat o pauza în îndeplinirea misiunii lor dubioase si, împreuna cu politistii, au facut raiduri prin asezarile romilor din suburbiile Bucurestiului, distrugând apartamente si case, nenorocind în bataie barbati si violând femei. Multi dintre barbatii romi retinuti de politie s-au reîntors acasa, doar dupa câteva saptamâni, fara a fi acuzati de ceva. Apoi au urmat alte acte de violenta: în Cuza Voda, judetul Constanta, niste localnici plini de furie au incendiat 34 de case în 10 iulie 1990, iar în Casinul Nou, judetul Harghita, satenii au dat foc la 29 de case în 12 august 1990.

Primul caz ajuns în atentia publicului larg s-a petrecut în judetul Constanta, în satul Mihail Kogalniceanu unde, în 9 octombrie 1990, câtiva oameni plini de furie au incendiat 36 de case, iar pe alte 4 le-au distrus, devenind de nelocuit. Autoritatile nu au facut nimic pentru a identifica faptasii. Reactia oficiala la astfel de "conflicte sociale" a fost ca acestea sunt de înteles "din punct de vedere emotional", comunitatile roma din toata tara începând a fi supuse amenintarilor. Li se spunea ca daca nu se "comporta cum se cuvine", vor sfârsi asemeni celor din satul M. Kogalniceanu.

Aceste amenintari au fost transpuse în fapte: în primavara anului 1991, romii din câteva asezari vecine din judetul Giurgiu au fost alungati din casele lor. În Bolintinu Deal, judetul Giurgiu, un oras cu 7 000 locuitori, dintre care 150 romi, locuitorii au incendiat 22 de case si au distrus alte doua în noaptea dinspre 7 spre 8 aprilie 1991.

În duminica Pastelui Ortodox, 7 aprilie 1991, cu putin înaintea miezului noptii, un barbat de alta etnie decât roma pe nume Cristian Melinte a pornit spre Bucuresti cu masina. Ion Tudor a oprit masina si l-a rugat pe Melinte sa îl ia cu el. Refuzul acestuia din urma a fost urmat de o cearta, dupa care Tudor l-a înjunghiat pe Melinte care a murit pe loc. Politia l-a prins si arestat pe Ion Tudor doua ore mai târziu. În dimineata urmatoare - lunea Pastelui - la ora 9 a.m. indivizi necunoscuti au pornit o sirena si aproximativ 2 000 de locuitori ai satului s-au adunat în centrul localitatii. Politia i-a informat pe romi ca ar face mai bine sa fuga.

În scurt timp, o multime formata din membrii altor etnii a trecut de la o casa a romilor la alta - casele erau dispersate prin tot satul - pradându-le si incendiind 22 dintre ele. Când, o luna mai târziu, 34 dintre romii alungati au încercat sa reocupe una din case, 2.000 de cetateni s-au adunat din nou si au incendiat acea casa împreuna cu alte doua ce apartineau comunitatii roma.

Pe data de 17 mai 1991, ca urmare a faptului ca un rom a înjunghiat un barman, trei mii de locuitori ai satului Ogrezeni, judetul Giurgiu, s-au adunat si au distrus 7 case ce apartineau comunitatii roma. Satenii din satul învecinat - Bolentinu Vale - s-au adunat si ei pentru a-si exprima solidaritatea fata de satenii din Ogrezeni si au incendiat 13 din casele romilor, pe data de 18 mai. În Gaiseni, tot în judetul Giurgiu, satenii au incendiat 3 case si au distrus alte 6 pe 5 iunie.

În Plaiesii de Sus, judetul Harghita, o comuna cu 3.200 de locuitori dintre care 200 romi, satenii au incendiat 28 de case si au ucis un rom pe data de 9 iulie 1991. Acest act de violenta a fost declansat de incidentul din 6 iulie 1991, când patru romi l-au batut pe Ignác Daró, un paznic, pentru ca a intervenit în timp ce ei îsi bateau calul. La putin timp dupa incident, multimea a batut doi cetateni roma batrâni, nevinovati, pentru a se razbuna; din cauza ranilor suferite, unul dintre batrâni, domnul Ádám Kalányos, a murit.

Între timp, politia i-a arestat pe cei patru romi, iar doua zile mai târziu a aparut un avertisment în zona unde se aflau casele familiilor de romi, informând cetatenii ca în 9 iunie, duminica seara, casele lor urmau a fi incendiate. Comunitatea roma a informat atât politia cât si autoritatile municipale, dar totul a fost în zadar; nimeni nu a intervenit. Duminica dupa-amiaza ei s-au refugiat în grajdul cooperativei locale. Un grup organizat de sateni a taiat firele electrice care duceau la casele comunitatii roma - pentru a evita un scurtcircuit care ar fi lasat tot satul fara curent electric -, au doborât stâlpul telefonic care facea legatura satului cu orasul Miercurea Ciuc, pentru ca apoi ca incendieze toate cele 28 de case ale romilor. Alte acte violente au urmat în Valenii Lapusului, judetul Maramures, în 13 august 1991, unde satenii au incendiat 18 case, si în Carpinis, judetul Timis, în 17 martie 1993, unde au fost distruse 5 case. Cu toate acestea, la momentul respectiv, mass-media nu prezenta nici un interes pentru astfel de subiecte.

Întâmplarea din Hadareni, judetul Mures, a adus înca o data în atentia marelui public actele de violenta savârsite împotriva romilor. Trei cetateni romi au fost ucisi, 14 case au fost incendiate si 4 case au fost distruse - toate pe data de 20 septembrie 1993, ziua în care România a devenit membra a Consiliului Europei. Hadareni este un oras cu aproximativ 900 de locuitori, din care cel mult 125 sunt romi.

Pe 20 septembrie, 1993, un grup de cetateni romi asteptau într-o statie de autobus pentru a ajunge în Ludus, o localitate învecinata. Unul dintre ei s-a certat cu un român, Gligor Chitan, care l-a luat în bataie de joc. Dupa ce l-a trântit pe Chitan la pamânt, cetateanul rom, temându-se de reactia celor trei fii ai lui Chitan si a celorlalti aflati prin apropiere, a încercat sa fuga. În timpul încaierarii care a urmat, cetateanul rom, Rupa Lupian Lacatus, l-a înjunghiat pe Craciun Chitan cu cutitul. El a parasit locul faptei imediat împreuna cu fratele sau Pardalian Lacatus si cumnatul lor Zoltan Mircea si s-au adapostit în casa unui satean rom care nu era acasa la momentul respectiv. În fata casei s-a adunat imediat o multime de oameni.

Ofiterii de politie care au ajuns la locul faptei nu au reusit sa patrunda în casa si sa-i aresteze pe cei aflati înauntru. Multimea, plina de nerabdare, a incendiat casa si i-a omorât în bataie pe cei doi romi în timp ce încercau sa scape din incendiu. Al treilea barbat, Zoltan Mircea, a fost gasit ulterior în casa, carbonizat. Dupa ce au ajuns în sat si alti politisti, multimea s-a împartit în grupuri mici ce au incendiat alte 13 case si alte patru au fost rase de pe fata pamântului, în timp ce politistii, se pare, nu au facut nimic pentru a-i opri. Ei au asistat si s-au asigurat sa nu fie vreun accident rutier, deoarece satul este pe marginea unei sosele importante.

Guvernul a promis o actiune rapida în urma acelui incident. Pentru o vreme, se parea ca oficialitatile vor putea opri alte incidente de violenta comunitara, totusi, optimismul nu a durat mult timp. În Racsa, judetul Satu Mare, în 29 mai 1994, satenii au incendiat 9 case; în Bâcu, judetul Giurgiu, pe data de 7 ianuarie 1995, localnicii au dat foc la 4 case si au ranit grav 2 romi. Casele romilor din aproximativ 30 de asezari din toata tara, au fost incendiate de la caderea regimului Ceausescu, de catre multimi ce au aplicat pedepse colective comunitatilor locale ale romilor.

Cercetarile publicate în 1995 au aratat ca 40% din populatia de alta etnie decât roma aveau pareri "foarte nefavorabile" cu privire la acestia, iar 34% aveau pareri "nefavorabile". În toate regiunile tarii, opiniile cu privire la populatia roma înclinau catre "nefavorabil", cu toate ca unele grupuri, precum maghiarii, aveau o atitudine putin mai buna (Abraham, 1995:15). Cu toate acestea, cercetarea sustine de asemenea ca opiniile nu sunt fundamentate pe "etnicitatea roma" ci, mai degraba, pe "stilul de viata" al minoritatii si pe maniera în care ei se afirma (Abraham, 1995:16).

Într-un sondaj de opinie condus de Centrul pentru Sociologie Urbana si Regionala în luna decembrie 1997, 67% din cei chestionati au declarat o pozitie nefavorabila legata de etnia roma. Grupele de vârsta care declara "atitudini nefavorabile" sunt cele de treizeci de ani sau mai tineri. Faptul ca populatia tânara manifesta astfel de opinii, înseamna ca situatia ar putea foarte usor evolua negativ odata cu trecerea timpului daca, ceea ce este probabil, acesti indivizi îsi mentin atitudinea lor negativa si o transmit tinerelor generatii (I.Rostas, 1998:4).

Madalina Voicu si Monica Serban (Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii - M. Voicu, M. Serban, 2000) au analizat cercetarile si sondajele efectuate din 1993 pâna în 1999. Ele au cautat sa vada daca a existat vreo schimbare în nivelul prejudecatilor fata de comunitatea roma; au remarcat ca numarul acestora era considerabil mai mic în comparatie cu cel anterior. Un nivel înalt al prejudecatilor fata de populatia roma s-a observat în anul 1993, apoi acesta a scazut. O explicatie pentru diminuarea acestuia poate fi faptul ca societatea româneasca este angrenata într-un proces de democratizare si din acest motiv populatia a devenit mai toleranta fata de "alteritate". În ciuda tuturor acestor constatari, conform barometrului etnic mai-iunie 2000, gradul de respingere a romilor înca înregistreaza un nivel înalt (înca exista un procent semnificativ de români care nu ar permite populatiei roma sa traiasca în România: 38% - "Nu as permite populatiei roma sa traiasca în aceasta tara" (Centrul de Cercetare a Relatiilor Interetnice, 2000).

Organizatiile nationaliste folosesc de asemenea un discurs instigator la adresa comunitatii roma. Vatra Româneasca este un grup nationalist extremist care a luat nastere în Târgu Mures la putin timp dupa caderea comunismului. Se presupune ca este factorul determinant al violentelor care s-au petrecut în martie 1990. Vatra îi trateaza într-un mod aparte pe cetatenii romi, exprimându-si obiectivul ca "o lupta sângeroasa împotriva tiganilor si a celorlalte minoritati". Organizatia pretinde ca "pamântul sfânt al României a fost batjocorit de asiatici, huni, tigani si alti vagabonzi". Tratamentul actual aplicat tiganilor în România si în alte tari din regiune este vazut de catre Donald Kenrick "mai degraba ca o epurare etnica decât ca un genocid, o încercare de a-i determina pe tigani sa emigreze în masa" (Kenrick, 1998:60). Echilibrul dintre libertatea opiniei si protectia împotriva rasismului a grupurilor minoritare, este unul fragil dar este vital pentru supravietuirea populatiilor roma din Europa de Est. Examinarea cazurilor de violenta împotriva romilor din 1990 încoace indica în mod evident atât atitudinea populatiei în ceea ce îi priveste pe romi cât si lipsa bunavointei guvernului de a face ceva pentru a schimba aceasta atitudine.

Cu toate ca Iulius Rostas afirma ca "dupa 1996 nu a existat violenta comunitara împotriva comunitatilor roma", raportul asupra situatiei din România întocmit de "Human Rights Watch" contrazice aceasta afirmatie (I. Rostas, 2000, HRW, 2000).

Mass-media este de asemeni o sursa activa de stereotipuri anti-roma. O serie de titluri aparute în doua ziare nationale în perioada mai-iulie 1998, demonstreaza foarte clar aceasta atitudine. "O lichidare de conturi sângeroasa între doi tigani" (Adevarul, 20 mai 1998), "Procesul lui Fane Capatâna - Confruntare între mafiile tiganesti" (Adevarul, 24 iunie 1998), "Tiganii din Cazanesti se bat pentru aluminiul furat" (Adevarul, 13 iulie 1998), "Luptele dintre mafiile tiganesti iau o pauza - Vinovatii "asaltului de la Straulesti" au fost arestati" (Ziua, 14 iulie 1998), "Doua cete de tigani înarmati cu bâte de baseball s-au batut în zona strandului Tineretului" (Ziua, 29 iulie 1998).

Vasile Ionescu (V. Ionescu, 2000) sustine ca procedând astfel, se încalca stipulatiile Constitutiei referitoare la orice forma de discriminare (articolul 30, Constitutia României, 1991). În luna august, Guvernul României a dat o ordonanta de urgenta pentru a combate orice tip de discriminare. În afara articolelor care dezinformau, dând nastere stereotipurilor negative, exista cele care sunt pure inventii. Acesta este si cazul unui articol publicat în Transilvania Jurnal (un ziar regional) pe data de 25 iulie, 1998 de catre Oana Patricia, cu titlul "Tragedia unei familii din Arad - I-au scos ochii pentru a-l face cersetor". Ziarista prezinta povestea unei persoane care batea un grup de romi. Persoana respectiva explica, într-o jumatate de pagina, cum fiul sau a fost rapit de tigani, i s-au scos ochii si apoi a fost pus sa cerseasca. Dupa ce si-a gasit fiul, el a jurat sa bata fiecare rom pe care îl întâlnea. " I-au scos ochii copilului meu cu un fier înrosit în foc. Altei persoane i-au taiat mâna, în timp ce altuia i-au taiat picioarele punându-l pe linia ferata pentru a-i transforma în cersetori. Spuneti-mi, exista legi care sa ma salveze de la asa ceva? Si eu sunt fericit pentru ca, cel putin, mi-am gasit copilul, chiar daca este orb. Însa, ce se întâmpla cu alti parinti?"

Liga PRO EUROPA a trimis o scrisoare pe data de 28 iulie 1998 sefului Politiei Judetului Arad pentru a cere informatii cu privire la evenimentul descris in articol. Seful politiei din Arad a spus ca nu este înregistrat nici un astfel de caz. Astfel s-a dovedit ca articolul a fost doar o inventie, o "poveste buna" pentru vânzarea ziarului.

2.3.3. Relatiile cu alte minoritati, daca exista

Violenta comunitara împotriva romilor a fost o trasatura caracteristica a relatiilor dintre cetatenii roma si maghiarii din România, ca de altfel si a relatiilor dintre comunitatea roma si populatia majoritara. În anumite momente românii si maghiarii si-au unit fortele pentru a ataca comunitatile roma locale (Weber, 1998:220), un asemenea incident având loc în 1990 în Casinul Nou, o localitate predominant maghiara din judetul Harghita. Pe data de 11 august a acelui an, întreaga populatie roma a fost izgonita din localitate, iar casele lor au fost incendiate sau distruse prin alte mijloace. Politia nu a facut nimic pentru a preveni actele de violenta, ca urmare marea majoritate a romilor nu s-au mai întors în localitate, ci au mers în satul vecin, Plaiesii de Sus, sau la Bucuresti. Printre martorii acestui eveniment se afla, la o oarecare distanta si un rom; dar lui nu i s-a cerut sa dea declaratii. Maghiarii a caror dovezi au fost luate în considerare de investigatori au amintit crime anterioare comise de membrii comunitatii roma pentru a justifica atacul. Toti au negat participarea la evenimente si sustineau ca a fost prea întuneric ca sa fi vazut cine au fost autorii. Potrivit Asociatiei pentru Apararea Drepturilor Omului, APADO, romii care nu s-au întors în localitate nu au primit niciodata vreo compensatie pentru pierderea proprietatii (APADO, 1997:15-16).

Minoritatea roma trebuie sa faca fata prejudecatilor din partea tuturor celorlalte minoritati din România. Cercetarile efectuate în 1995 au aratat ca ei sunt respinsi 100% de comunitatea germana, de 50% din membrii comunitatii maghiare, 63% de celelalte nationalitati (ucraineni, evrei, rusi lipoveni etc.) si, poate cel mai socant, este faptul ca si de 24% din membrii comunitatii lor. Doar 5% din indivizii chestionati nu au dat un raspuns la întrebarea cu privire la minoritatea roma, un indicator clar al faptului ca problema roma este constientizata de public. Populatia rurala situeaza minoritatea roma pe o pozitie mai favorabila (22%) decât populatia urbana (16%), potrivit studiului efectuat (Abraham, 1995:103). Etnobarometrul mai-iunie 2000 arata ca atitudinea negativa a maghiarilor în ceea ce priveste comunitatea roma (Nu as permite cetatenilor roma sa traiasca în aceasta tara) s-a diminuat, atingând un nivel similar cu cel al românilor (40,7%). (Centrul de Cercetare a Relatiilor Interetnice, 2000).

2.3.4. Relatiile dintre regiunile locuite de minoritate si autoritatile centrale

Minoritatea roma din România nu ocupa o regiune anume iar prezenta lor este imposibil de definit în termeni geografici. Ei traiesc în toate regiunile României si se muta frecvent, de cele mai multe ori din cauza violentei comunitare (Weber, 1998:221). Din acest motiv nu se poate vorbi despre "relatii între zonele locuite de comunitatea roma si autoritatile centrale" în acelasi fel cum aceasta formula se aplica în cazul altor minoritati.

Dupa cum s-a subliniat în subcapitolul 2.3.1., autoritatile române trateaza în mod discriminator minoritatea roma, atât direct, prin nepedepsirea celor care comit crime împotriva romilor, cât si indirect prin lipsa unei legislatii adecvate care sa protejeze drepturile acestei minoritati.

3. LIMBA

3.1. Descrierea limbii

3.1.1. Familia lingvistica

Multi romi din România vorbesc, pe lânga limba specifica regiunii în care se întâmpla sa se afle, fie ea româna, maghiara sau oricare alta, si limba romani. Aceasta limba are un vocabular limitat si se aseamana foarte mult cu limba vorbita în prezent în India. Este o parere general acceptata ca etnicii romi sunt descendentii indienilor de casta inferioara, parte a castei Dome care erau muzicieni si împletitori de funii (Moss, 1993:138).

În Ungaria, secolul al XVIII-lea, s-a efectuat un studiu pentru a compara limba romani cu limbile indiene si care, se pare, indica faptul ca exista o legatura foarte strânsa între ele. Aceasta legatura a fost ulterior confirmata de lingvisti, iar cercetarile mai recente arata ca aceste descoperiri erau deja înregistrate de istorici arabi si persani (Liegeois, 1995:7).

Din punct de vedere structural, este o limba flexibila, ceea ce înseamna ca terminatiile cuvintelor variaza pentru a exprima concepte precum genul si cazul, ca si în limba latina (Kendrick, 1998:68). Exista cinci sau sase cazuri, doua genuri (masculin si feminin) si câteva timpuri (Kendrick, 1998:137).

3.1.2. Dialecte si unitate; constiinta lingvistica

Lingvistii sustin ca, desi limba romani a intrat în Europa într-o forma unitara, s-a divizat într-o serie de numeroase dialecte, multe dintre ele fiind influentate de limbile majoritare ale statelor în care traiesc populatiile roma. Se estimeaza ca exista între 13 si 30 de dialecte si ca 80% din populatia roma din Europa vorbeste unul dintre acestea (Kenrick, 1998:68). Totusi, aceste dialecte se pot clasifica în doua grupe majore: "valah" si "non-valah". Cel din urma predomina în România si a fost influentat de limba româna (Remmel, 1993:226).

Cu toate acestea, în climatul actual din România este dificil sa se dezvolte limba romani. Ea nu este interzisa în public, ci este chiar predata într-un numar foarte mic de scoli, dar datorita nivelului înalt de discriminare, directa si indirecta, cu care se confrunta comunitatea roma din România, multi îsi neaga originea etnica si astfel si limba. Adeseori, generatiile tinere nu au învatat niciodata romani si vorbesc limba majoritatii din regiunea în care traiesc.

3.1.3. Instrumente ale cunoasterii: descrierea limbii si a normelor (istoria formei scrise si a standardizarii)

Înainte de 1990, nu exista o forma standard a limbii romani. Se scria în forme diferite în fiecare tara, folosindu-se, în cea mai mare parte, alfabetul limbii majoritare. În 1990 a fost organizat cel de-al patrulea congres mondial al romilor, lânga Varsovia. La acest congres s-a luat decizia de a unifica dialectele într-o forma standardizata a limbii. Congresul a acceptat, cu mici retineri, sistemul de scriere propus, dar este deja pe cale sa se bucure de acceptarea generala (Kenrick, 1998:68).

3.2. Istoria limbii

3.2.1. Origini

Este dificil de a ajunge la un consens în ceea ce priveste originea limbii romani; se crede ca este înrudita cu Punjabi si Hindi si ca provine din India de unde a fost raspândita odata cu migratia initiala (Kenrick, 1998:68). Multe studii par sa sustina aceasta teorie (vezi 3.1.1.). Studii efectuate de un pastor maghiar care studia în Olanda, secolul XVIII, precum si cercetarile ulterioare din 1780 din Anglia, vin sa sustina aceasta teorie (Kenrick, 1998:137).

3.2.2. Evolutia

În drumul sau dinspre India, limba romani a împrumutat cuvinte din alte limbi. De exemplu, cuvântul baht (noroc) vine din limba persana, în vreme ce cuvântul drom care înseamna drum pavat vine din greaca (Kenrick, 1998:68).

Odata ce populatia roma a intrat în Europa si s-a dispersat în diferite state au aparut dialectele (vezi 3.1.2.) care apoi au fost în mare masura influentate de limbile populatiilor majoritare, fiind adesea scrise cu ajutorul alfabetului folosit de vorbitorii limbii majoritare. Examinarea diferitelor dialecte din cadrul limbii romani indica directiile în care s-au îndreptat romii dupa ce au parasit India. În mod similar, examinarea vocabularului si, mai ales, numarul de cuvinte locale aflate în limba romani, indica perioada de timp în care populatiile roma au ramas într-un singur loc (Liegeois, 1986:36).

3.2.3. Productia culturala în cadrul limbii (literatura, traditie orala)

Romii au o traditie orala bogata, transmisa în limba lor natala. Încep sa apara scriitori în limba romani, dar în România nu s-a evidentiat nici un astfel de personaj pâna în momentul de fata. Productia literara în limba romani nu a început decât prin anii 1920, când în Europa de Est s-au publicat mai multe reviste. Genocidul în care au fost implicati cetatenii romi în timpul celui de-al doilea razboi mondial a pus capat oricarei initiative de acest fel, dar când s-a încheiat razboiul a început sa se scrie din nou în limba romani. De atunci s-au publicat câteva romane, autobiografii si legende alaturi de colectii de poezie si scurte povestiri. Au aparut de asemenea ziare si reviste. Teatrele din câteva tari au pus în scena piese în limba romani, atât opere originale cât si traduceri. De asemenea s-a tradus Noul Testament (Kendrick, 1998:68).

3.3. Date sociolingvistice actuale

3.3.1. Regiunea în care este folosita limba

Comunitatile roma traiesc pe întreg teritoriul României. Ei nu mai tind spre nomadism, dar discriminarile si teama de violenta comunitara sunt reflectate de faptul ca, în mod constant, romii se muta dintr-un loc în altul. De aceea este imposibil de indicat cu precizie teritoriul în care se vorbeste limba romani, mai ales ca doar 60% din romii din România sunt considerati competenti pentru a vorbi limba romani.

3.3.2. Numarul de persoane care folosesc aceasta limba (în tara si emigranti)

60% din romii din România vorbesc romani, de obicei alaturi de limba româna. Grupuri mai mici vorbesc maghiara, germana, turca sau bulgara (Grupul pentru Drepturile Minoritatilor - Minority Right Group, 1997:242). Datorita politicilor de asimilare, multi cetateni roma si-au uitat propria limba, fapt care a avut un efect rasunator în cadrul minoritatii.

Pe mapamond exista circa 2,4 milioane de oameni care vorbesc unul din dialectele limbii romani. Toate aproximatiile urmatoare sunt învechite, nemaifiind actualizate. Acestea includ dialectele: valah, raspândit în Europa, mai ales în România, si vorbit de 710.000 indivizi; Erlia, un dialect balcanic concentrat în Bulgaria, tarile fostei Yugoslavii si Grecia, are 570.000 de vorbitori; cam 500.000 vorbesc dialecte ale statelor baltice. Dialectele utilizate în Balcani, care sunt "non-valah", sunt vorbite de 110.000 de indivizi, membrii ai clanurilor care s-au stabilit aici înca de la începutul secolului. Dialectele carpatice sau Rumungro sunt vorbite de 40.000 de romi în Polonia, Ungaria, Slovacia de Sud, Burgenland, Transilvania si Ucraina, în timp ce 400.000 de romi din Republica Ceha si Slovacia sunt de asemenea vorbitori de limba romani. În Italia, 2.000 de romi din Calabria si Abruzzese au dialectul lor propriu, în vreme ce 7.000 de romi din Suedia si Finlanda vorbesc Kaalo. În Europa de Vest, 30.000 de roma vorbesc dialectele Sinti si Manouche, ei fiind concentrati mai ales în Germania, Franta, Belgia si Olanda. Miscarea populatiilor din ultimii ani determinat faptul ca vorbitorii de dialecte romani din Balcani pot fi gasiti acum în majoritatea Europei de Vest (Kenrick, 1998:138).

3.4. Libertatea de expresie în limba minoritatii

3.4.1. Nivelul de acceptare sau rezistenta fata de limba minoritatii

Masura în care limba romani este acceptata este strâns legata de nivelul de acceptare a membrilor minoritatii. De vreme ce romii sunt marginalizati si multi dintre ei alungati din comunitatile lor, exista, asa cum deja am discutat, o tendinta de a încerca sa se integreze prin utilizarea limbii populatiei majoritare din zona în care traiesc.

3.4.2. Mijloace prin care statul protejeaza sau împiedica folosirea limbii minoritatii

Este evident ca statul considera limba romani ca legitima de vreme ce este utilizata ca limba de predare în unele scoli din tara. Cu toate acestea, discriminarea din cadrul sistemului si chiar în scoala nu permite ca numarul elevilor care studiaza în romani sa fie prea mare.

Ministrul Învatamântului a fost de acord cu derularea unui program experimental care îsi propune sa-i învete pe elevii romi sa devina educatori, profesori - persoane care sa afle care sunt nevoile educationale si culturale ale copiilor romi, comunicând cu ei în limba romani. Programul a fost demarat în 1990-1991. În 1998 a fost întrerupt din cauza lipsei de informare a beneficiarilor (populatia roma) precum si din cauza lipsei de pregatire a profesorilor (V.Ionescu, 2000). În 1993, Editura Didactica si Pedagogica a publicat un manual în 5 000 de exemplare pentru aceasta categorie, iar Editura Kriterion a publicat un dictionar român-romani conceput de Gheorghe Sarau (E. Pons, 1999:59).

Articolul 27 din Constitutia României stipuleaza urmatoarele: "Cetatenii apartinând minoritatilor nationale, precum si persoanele care nu înteleg sau nu vorbesc limba româna au dreptul de a lua cunostinta de toate actele si lucrarile dosarului, de a vorbi în instanta si de a pune concluzii, prin interpret; în procesele penale acest drept este asigurat în mod gratuit" (Constitutia României, 1991). Exista de asemenea o lege privitoare la administratia locala, modificata dupa 1996, care stipuleaza ca în localitatile unde cetatenii apartinând unei minoritati nationale depasesc 20%, ei pot sa foloseasca limba materna în relatiile cu autoritatile, iar denumirile localitatilor si ale institutiilor, ca si directivele administratiei locale vor aparea si în limba lor materna (Legea administratiei publice nr. 69, octombrie 1991, nr. 24, aprilie 1996).

4. RELIGIA

Majoritatea etnicilor romi din România sunt de religie ortodoxa. Cei care nu apartin acestei religii, tind sa se integreze religiei dominante din zona în care traiesc (Romanian Human Rights Institute, 1993:93). Vasile Ionescu evidentiaza urmatorul aspect: bisericile care tin slujbe în limba romani nu primesc ajutor financiar din partea Secretariatului de Stat pentru Culte (V. Ionescu, 2000).

4.1. Identificarea unei minoritati religioase
4.1.1. Libertatea religioasa
4.1.2. Relatiile cu comunitatea religioasa dominanta si cu alte comunitati
4.1.3. Moduri prin care statul protejeaza sau împiedica activitatile religioase ale minoritatii

5. STATUTUL LEGAL GENERAL

5.1. Trecutul

În calitate de sclavi, etnicii roma din România nu aveau nici un fel de drepturi legale. Dupa cum s-a prezentat în subcapitolul 1.1., ei puteau fi cumparati si vânduti în functie de dispozitia "proprietarului" lor. Primele documente legale în care romii sunt mentionati ca sclavi dateaza înca din 1331. În vremea Imperiului Austro-Ungar au fost din nou supusi unui tratament aspru. În Transilvania au fost si înrobiti, iar în timpul reginei Maria Theresa s-au facut încercari de a-i asimila fortat. Din acest motiv, le era interzis sa foloseasca limba romani, sa îmbrace portul traditional sau sa se considere ei însisi romi. Discriminarea si sentimentele anti-roma erau raspândite peste tot, împreuna cu pedepse deosebit de aspre, adesea aplicate victimelor nevinovate, cum a fost si cazul din 1782 (mentionat în 1.1) în care 40 de etnici romi au fost trasi pe roate si taiati în bucati fiind acuzati ca au mâncat câteva zeci de tarani maghiari - o acuzatie care s-a dovedit ulterior ca fiind nefondata (Hancock, 1987:16, 51). Multi copii romi au fost luati din familiile lor si au fost dati pentru a fi crescuti de familii de români, maghiari sau germani. Scopul era de a-i educa si asimila, dar multi dintre ei au reusit sa fuga si sa-si gaseasca propriii parinti (Pons, 1999:14).

Desi sclavia a fost abolita, situatia romilor nu s-a îmbunatatit si multi dintre ei s-au oferit pentru vânzare fostilor proprietari. Acest fapt este reflectat de modelul demografic al romilor de nationalitate româna pâna la cel de-al doilea razboi mondial (Hancock, 1987:37).

În urma primului razboi mondial, România a intrat în posesia unor suprafete semnificative populate de minoritari. Ca urmare, minoritatile reprezentau 28% din populatia României postbelice, în timp ce înainte de razboi acestea reprezentau doar 10%. Guvernul României a fost fortat sa încheie diferite acorduri care garantau drepturile minoritatilor, si astfel s-a sperat ca situatia minoritatii roma se va îmbunatati. Totusi, noul guvern a dorit sa "românizeze" noua populatie si sa creeze astfel un stat omogen. Ca urmare a acestei politici, în special a redistribuirii pamântului, minoritatea roma a avut de suferit din cauza faptului ca nu aveau cu ce sa-l lucreze. Cresterea taxelor a devenit de asemenea o povara, accentuata de criza din 1929. În timp ce politicile guvernamentale deveneau din ce în ce mai opresive, atitudinile anti-roma s-au accentuat. Datorita faptului ca aveau o traditie orala, din punct de vedere oficial, aceasta minoritate era considerata ca neavând un trecut, o cultura sau o civilizatie, neexistând nimic în scris (documente) care sa dovedeasca faptul ca ei au pretins a li se recunoaste drepturile ca minoritate etnica. Statutul lor în România interbelica era similar celui al evreilor - cetateni de rang secund, evitati de populatie, ale caror drepturi erau ignorate (Crowe, 1991:68-69).

Razboiul în sine s-a dovedit ca fiind devastator pentru romii din toata Europa. Se estimeaza ca au murit între un sfert si o jumatate de milion, situatie care, exprimata în procente, este comparabila cu cea a comunitatii evreiesti. Guvernul României a expulzat zeci de mii de etnici romi în lagare din Ucraina (Transnistria) unde multi au murit din cauza foametei, a frigului si a bolilor precum tifosul (Fraser, 1992:268). Se crede ca politica oficiala nu a fost niciodata de a anihila complet minoritatea roma din România, de a scapa natiunea româna de ei. Majoritatea romilor care au fost transportati dincolo de Nistru au fost luati din Bucuresti si din împrejurimi, în anii 1941-1942. În plus, parte a aceleiasi politici, toti locuitorii unui sat din Moldova de astazi au fost dusi într-un lagar din Ucraina unde multi au murit. Potrivit documentelor, în timpul razboiului, nu a fost nici o alta actiune, pe scara larga, de deportare în lagare a etnicilor roma din România si cei care au reusit sa ramâna au trait într-o libertate relativa, unii dintre ei înrolându-se în armata româna (Kenrick, 1995:109-111).

Romii prezenti în România dupa razboi, datorita diferitelor politici comuniste, au fost supusi unor procese de asimilare intercalate de perioade în care s-a încercat ignorarea acestei minoritati. Regimul nu i-a considerat ca fiind o minoritate etnica sau nationala si de aceea politicile adoptate în interesul minoritatilor nu s-au aplicat si în cazul romilor. Majoritatea cartilor publicate în perioada anterioara anului 1989, nu mentioneaza deloc etnia roma. Spre exemplu, într-o publicatie din 1977, Populatia României, se afirma ca românii, maghiarii si germanii constituie aproape 90% din populatia tarii, enumerându-se câteva grupuri minoritare, iar apoi aparea "etc". Lipsa recunoasterii oficiale a minoritatii a dat posibilitatea statului de a ignora problemele lor (Helsinki Watch, 1991:16-17).

5.2. În prezent

În timpul diferitelor perioade politice de dupa 1990, discursul nationalist a fost o caracteristica a vietii politice românesti. Aceasta a condus la subminarea proiectelor de lege, dintre care unele sunt neconstitutionale diminuând drepturile minoritatilor la diferite nivele. Anumite articole ale acestora erau în contradictie cu acordurile internationale semnate de România conform carora guvernul se angajase sa protejeze drepturile minoritatilor. Este interesant de notat faptul ca desi Constitutia face apel la termenul de "minoritate nationala" de câteva ori, nicaieri în legislatia româna nu se defineste acest termen (Weber, 1998:199,212).

În plus, s-a înfiintat un Consiliu pentru Minoritatile Nationale tocmai pentru a îndeplini obligatiile României ca membra a Consiliului Europei (Dianu, 1997:2). Totusi acesta s-a dovedit a fi ineficient si a fost radical subminat odata cu înfiintarea Departamentului pentru Protectia Minoritatilor Nationale, dupa alegerile din 1996. Departamentul are si un Birou Oficial pentru Roma. Desi se afla în stadiu incipient, de eficacitatea lui se leaga foarte mari sperante (Weber, 1998:246).

Constitutia actuala, adoptata în 1991, contine o serie de articole care garanteaza drepturile minoritatilor pe teritoriul României. Toate articolele se refera la indivizi, drepturile colectivitatii nefiind mentionate în Constitutie. Sunt garantate: dreptul la identitate (Art.6) si protectie în fata discriminarilor indiferent de rasa, nationalitate, origine etnica, limba, religie, sex, parere, apartenenta politica, proprietate sau origine sociala (Art.4 (2)).

Astfel, din 1990 încoace, au avut loc schimbari în cadrul legislatiei interne mai ales în cadrul educatiei si a administratiei publice, doua domenii care tind sa nu afecteze comunitatea roma în mod direct. Nu exista nici o lege interna care sa faca referiri specifice la comunitatea roma. Din 1990, domeniul legislatiei si al jurisprudentei constituie o problema pentru romii care au fost acuzati de comiterea unor acte criminale. Dupa cum s-a mentionat în subcapitolul 2.3., crimele împotriva etnicilor romi au fost motivate în mod frecvent ca raspuns la actele criminale ale membrilor comunitatii roma. În cazurile în care etnicii roma sunt victime ale unei crime, politia tinde sa nu întreprinda nici o actiune, iar procurorii accepta foarte rar cazuri în care sunt implicati cetateni romi. Majoritatea romilor nu au mijloacele necesare pentru a-si asigura protectia legala, iar în România nu exista nici un sistem de asistenta legala. Sistemul legal, se pare, este dornic sa-i pedepseasca pe cetatenii romi dar nu la fel de dornic sa îi apere (Abraham, 1992:22). În plus, obtinerea unui recurs legal este foarte putin probabila atunci când e vorba de tratamentul inadecvat aplicat comunitatii roma de catre politisti. În astfel de cazuri procurorul militar are drept de decizie, iar el tinde sa manifeste o oarecare retinere în a pedepsi politistii pentru abuz în serviciu. Nu exista alte tipuri de recurs în cazuri de maltratare din partea politiei (Human Rights Watch, 1999:2).

Situatia romilor vis-a-vis de justitie nu s-a îmbunatatit odata cu schimbarea guvernarii de la sfârsitul anului 1996, în ciuda sperantelor acestora. Raportul Amnesty International pentru România valabil pentru 1998, citeaza cazuri de abuz ale politiei fata de cetatenii romi. Unele dintre acestea au avut loc în timpul raidurilor de tipul celui investigat de Centrul European pentru Drepturile Romilor în 1996 (Amnesty International, 1999:2).

La nivel international, România a semnat numeroase documente legate de problema drepturilor omului. Ca membrul al Consiliului Europei din 1993, statul actioneaza sub jurisdictia stipulatiilor Conventiei Europene a Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, document ce contine principiile fundamentale ale Consiliului. De asemenea, este semnatara a documentelor Organizatiei (fosta Conferinta) de Securitate si Cooperare din Europa (OSCE), inclusiv a Cartei de la Paris pentru o Noua Europa, primul acord de acest fel formulat dupa caderea comunismului, care subliniaza nevoia de a monitoriza tratamentul minoritatilor în cadrul statelor membre si de a "pleda pentru o continua îmbunatatire a situatiei lor". Acordurile OSCE nu sunt obligatorii din punct de vedere legal, dar ele reprezinta o raspundere politica asumata de semnatari de a se conforma conditiilor lor. Ca membra a Natiunilor Unite, România este semnatara atât a Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, cât si a unor documente mai recente care includ Declaratia Natiunilor Unite a Drepturilor Persoanelor Apartinând unei Minoritati Nationale, Etnice, Religioase sau Lingvistice, adoptata în decembrie 1992.

Semnarea unor astfel de documente nu garanteaza faptul ca minoritatile se vor si bucura de respectarea acelor angajamente. Examinarea situatiei actuale a etnicilor romi din România, în special a relatiilor cu autoritatile si accesul la recursul legal, ar sugera ca Guvernul Românei mai are de strabatut un drum lung pâna ce romii sa se bucure efectiv de drepturile care le-au fost garantate prin documente.

6. POSIBILITATI DE EDUCATIE PENTRU MINORITATI

6.1. Un scurt istoric al sistemului educational în raport cu minoritatea

Comunitatea roma este, de-a lungul istoriei, cea mai putin educata minoritate din România. Multi dintre cei care au primit o educatie, nu au terminat decât scoala primara. Foarte putini etnici romi reusesc sa termine liceul si chiar si mai putin ajung la universitate. Numarul analfabetilor din cadrul acestei comunitati este semnificativ: 44% din barbati si 59% din femei sunt analfabeti (C. Zamfir, E. Zamfir, 1993:93).

În timpul regimului comunist educatia era obligatorie pentru toti copiii pâna la vârsta de 15 ani (primele opt clase) o politica care, daca s-ar fi aplicat si minoritatii roma, nu ar fi lasat loc discriminarii. Înainte de 1989 au existat multe rapoarte întocmite de profesori în care copiii romi erau discriminati pentru felul în care erau îmbracati. Saracia era vazuta ca fiind sinonim al prostiei si, din aceasta cauza, multi copii romi au fost asezati în spatele clasei si ignorati (Helsinki Watch, 1991:25). Limba de predare era româna si, desi, teoretic, elevii puteau învata în limba lor materna, romani nu a fost introdusa în scoli numai dupa 1990.

În 1990, odata cu înfiintarea a trei forme de pregatire a profesorilor romi la scolile normale din Bucuresti, Târgu Mures si Bacau, în scolile românesti a început sa fie studiata limba romani si literatura aferenta. Dupa 1992, aceasta s-a predat si la nivelul scolilor primare, limba romani fiind introdusa în scolile din Santana (judetul Arad) si Bobesti (judetul Ilfov) (I. Rostas, 2000).

Un aspect important în problema educatiei este faptul ca, legal, copiii care au lipsit trei ani din scolile de stat nu îsi pot relua studiile. Acum se propune reducerea acestei perioade la doi ani. Cu toate acestea, fara o educatie de cel putin opt clase, romii nu pot fi angajati legal de nici o firma si deci nu pot obtine carte de munca, care, teoretic, îi da dreptul detinatorului sa aiba pensie, ajutor de somaj si asigurare medicala precum si salariul mediu stabilit de guvern pentru fiecare tip de angajare. Dar, dupa cum specifica Florin Moisa, exista unele reguli care permit procurarea unei calificari profesionale si obtinerea cartii de munca fara a avea opt clase (F. Moisa, 2000).

Studierea limbii romani este foarte importanta si doar în acest fel cultura romani poate fi perpetuata. Pe de alta parte însa dovezi scrise despre cultura roma, pot fi lasate posteritatii (E. Pons, 1999:59). Totusi, lipsa mijloacelor accesibile comunitatii duce la lipsa interesului de a învata si de a preda în scoala aceasta limba. Potrivit lui E. Pons si luând în considerare multe declaratii ale cetatenilor roma, problema educatiei nu poate fi rezolvata prin scolile cu predare în limba romani, ci prin atingerea unui grad de educatie elementara care le-ar permite sa iasa din cercul vicios al saraciei si marginalizarii sociale. Dar etnicii romi revendica, între altele, introducerea în programele scolare a unor capitole consacrate istoriei si culturii romilor (E. Pons, 1999:61).

6.2. Accesul minoritatii la material didactic

Iulius Rostas accentueaza urmatoarea idee: "eforturile facute de Fundatia Phoenix au dus la aparitia unor carti bilingve romani-româna si romani-maghiara".
El afirma ca pentru predarea limbii si literaturii romani se folosesc urmatoarele carti:
- "manualul de comunicare (Vakarimata) pentru clasa I, publicat de Editura Didactica si Pedagogica în 1998, tradus de Mihaela Zatreanu, Camelia Stanescu si Gheorghe Sarau;
- abecedarul romani pentru clasa a II-a
- antologie de texte în limba romani; 2-4 ani de studiu pentru clasele II-III; autorul lucrarii este Gheorghe Sarau, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1995; republicata în 1999;
- limba romani, pe nivele, pentru educatori (autor: Gheorghe Sarau - DPPH, 1994) în clasele IX-X, si antologia mentionata mai sus pentru clasele XI-XII. În clasa a XIII-a elevii iau cunostinta de aspectele metodologice si practice ale ghidului inclus în manualul de comunicare. (Ministerul Învatamântului din România - Etosul educatiei pentru minoritatile nationale din România, 2000)" (citat de I. Rostas, 2000).

Atât E. Pons cât I. Rostas sustin ca "adevarata problema o reprezinta continutul manualelor care nu cuprinde nici o referire la istoria, cultura si traditia minoritatilor. Lipsa informatiilor despre minoritati genereaza un comportament xenofob si rasist." (E. Pons, 1999:57; I Rostas, 2000). Dat fiind faptul ca doar 60% din comunitatea roma din România vorbeste limba romani si ca se preda în putine scoli, s-a facut un efort minim pentru a produce sau a procura material didactic în limba romani.

Fundatia pentru o Societate Deschisa din România, sustine Florin Moisa (F. Moisa, 2000), este probabil principalul finantator al programelor pentru romi. Raporturile anuale ale FSD România ofera o perspectiva asupra nivelului de finantare si a directiilor urmate (Raportul Anual - Fundatia pentru o Societate Deschisa, 1999).

6.3. Pozitia oficiala

Capitolul XII din Legea învatamântului din 1995 aduce amendamente cu privire la educatia minoritatilor. Astfel, Articolul 118 sprijina Constitutia care sustine ca "persoanele apartinând minoritatilor nationale au dreptul sa studieze si sa se instruiasca în limba materna, la toate nivelele si în toate formele de învatamânt, în conditiile prezentei legi."

În plus, Ministerului Învatamântului a dat o ordonanta de urgenta în 1998 în care era specificat ca limba romani face parte din limbile minoritare care se vor preda patru ore pe saptamâna la clasele I-IV si VI-IX si cinci ore pe saptamâna la clasa a V-a. Astfel statul recunostea în mod oficial limba romani si admitea sa fie predata în scoli, la clase de 15-25 de elevi sau la grupe de 7-15; dar se poate preda si la grupe mai mici sau mai mari. Acest sistem urma sa fie introdus în anul scolar 1998/99; înca nu a trecut suficient timp pentru a aprecia nivelul sau de implementare si eficienta (Ministerul Învatamântului, 1998).

În cursul ultimilor doi ani s-au elaborat programe strategice de educare a romilor, pe o perioada de cel putin 7 ani. S-a urmarit formarea unei elite roma; pentru aceasta s-au acordat locuri speciale si alte facilitati (pe baza unor decrete semnate de Ministerul Educatiei Nationale) la examenul de admitere la facultate sau colegiu. Pe de alta parte, este important a fi mentionata colaborarea dintre Ministerul Educatiei Nationale si ONG-uri care desfasoara diferite programe de educare a populatiei roma. În mai 1998, a fost desemnat un inspector de limba romani. În 1999, au fost alesi 20 de inspectori roma si 18 de alte etnii pentru a se ocupa de educatia romilor (I. Rostas, 2000), dar acest program reformator nu-si propusese sa rezolve problema dreptului de a învata în limba materna (romani, în acest caz). Scopul sau era de a dezvolta programe de recuperare a elevilor proliferând acele "materii speciale" care nu faceau decât sa descurajeze studierea în limba materna, pe de alta parte, inspectorii roma au înregistrat dificultati în introducerea limbii romani chiar si ca obiect optional (V. Ionescu, 2000).

Îndrumarea copiilor romi spre educatia religioasa si vocationala a fost facuta, la fel ca si readucerea la scoala a unor tineri romi care îsi abandonasera studiile, prin emiterea unor ordine ale Ministerului Educatiei Nationale în anii 1999 si 2000 (I. Rostas, 2000). Într-un raport al Ministerului Afacerilor Externe Vasile Ionescu neaga acest fapt, el sustinând ca educatia religioasa si profesionala sunt prioritare (V. Ionescu, 2000).

Un aspect demn de notat din cadrul sistemului educational (cu privire la minoritati) este faptul ca, din diverse motive, multi copii romi din România nu merg deloc la scoala. Sistemul însusi practica discriminarea pe o arie larga. Exista multe cazuri în care copiii romi nu au voie sa mearga la scoala deoarece nu au permis de rezidenta, document pe care legea îl pretinde pentru a putea înscrie un copil la scoala. Dupa cum am mentionat mai devreme, violenta comunitara de la începutul anilor 1990 a distrus multe case ale etnicilor romi si a dus la expulzarea unor comunitati întregi. Acesti oameni s-au mutat în orase mai mari si locuiesc acum în case improvizate pentru care nu pot obtine permis de rezidenta (ERRC, 1998:34). Certificatele de nastere sunt o alta povara care trebuie depasita, multi copii romi neavând astfel de certificate pentru ca majoritatea mamelor nu înregistreaza nasterile.

Copiii romi care merg la scoala au de înfruntat alte tipuri de discriminare: de la separarea în cadrul scolii pâna la refuzul de a fi acceptati în scoala. În unele scoli clasele se formeaza în asa fel încât elevii romi sunt predominanti sau în totalitate (Save the Children, 1998:8-9). Adeseori, atât profesorii cât si ceilalti copii au un comportament discriminator fata de acestia, fiind deseori ignorati de profesori si insultati de elevi. Comunicarea dintre profesori si parintii de etnie roma este una adeseori deficitara sau inexistenta, ceea ce îi determina pe parintii care sunt interesati de educatia copiilor lor sa-si piarda rabdarea cu sistemul. Unii profesori considera bataia ca o "metoda" de educare (Save the Children, 1998:10), astfel este de înteles de ce, în aceste conditii, copiii nu doresc sa mearga la scoala.

Barierele rasiale cu care trebuiau sa se confrunte copiii romi din orasul Timisoara, i-a determinat pe mai multi parinti sa convinga o educatoare de etnie roma, Letitia Mark, sa înfiinteze un program educational la ea acasa. Cu fonduri din partea Fundatiei pentru o Societate Deschisa, Asociatia Tigancilor "Pentru copiii nostri" a inaugurat acest program în iunie 1997. Activitatea principala este predarea în particular pentru copiii roma a caror parinti sunt analfabeti si deci incapabili sa-i ajute la temele de casa. Daca acest program n-ar fi existat, multi copii ar fi renuntat la scoala datorita tratamentului rasist de care aveau parte din partea profesorilor si a colegilor. Programul cuprinde si un modul ce se adreseaza copiilor mai mari si care au renuntat la scoala cu mai multi ani în urma fiind practic analfabeti. Unii dintre acesti adolescenti se pregatesc sa sustina examene de echivalenta care le vor permite obtinerea unei diplome. Situat în proximitatea granitei de vest a României, orasul Timisoara gazduieste un numar mare de familii de etnie roma care au emigrat în strainatate la începutul anilor 1990, mai ales în tarile occidentale, si care au fost trimise înapoi, fortat, de catre tarile în care au emigrat. În multe cazuri, parintii care au încercat, la întoarcere, sa-si reînscrie copiii la scolile de stat au întâmpinat rezistenta (Max van der Stoel, 2000:91).

Proiectul a primit aproximativ 12 000 USD în fiecare an de la Fundatia pentru o Societate Deschisa România - Programul pentru Romi -, între 1997-2000, cu scopul de a sustine activitatile desfasurate în aceasta scoala. Ministerul Educatiei Nationale nu a dat nici un semn cum ca ar prelua aceste activitati (F. Moisa, 2000).

Deoarece au pierdut câtiva ani de scoala în timp ce au fost în strainatate, daca li s-ar fi permis sa se înscrie, acesti copii ar fi fost mai mari decât majoritatea colegilor de clasa. Desi acest aspect nu trebuia sa împiedice înscrierea lor, multora li s-a negat dreptul pe motiv ca erau "prea mari". Asa cum sugereaza si aceste exemple, în toate scolile de stat din Timisoara exista o discriminare vis-a-vis de etnicii roma. Pentru ei era un lucru obisnuit sa fie trimisi sa stea în spatele clasei unde erau ignorati de profesori. Exista sesizari frecvente în care copiii romi se plâng de colegii lor de alta etnie spunând ca au fost agresati fizic, sau chiar ca au fost loviti de catre profesori. În urma unor astfel de experiente, unii elevi romi nu au mai dorit sa se întoarca la scoala (Max van der Stoel, 2000:74). Florin Moisa argumenteaza ca exista multe cazuri în care aceste probleme "tehnice" au fost depasite de catre directorii si profesorii din diferite scoli, care au înteles importanta educatiei pentru copiii romi (F. Moisa, 2000).

6.4. Initiativele activistilor

Programele educationale concepute în mod special pentru a satisface nevoile etnicilor romi au fost îndeplinite cu succes în cadrul comunitatilor din Pata-Rât si Mangalia (Save the Children, 1998:12).

Alianta Civica din Cluj a desfasurat un program intensiv de pregatire a copiilor romi pentru a intra în scolile de stat care s-a încheiat în anul 1998. Pe o perioada de opt luni, copii între 7 si 9 ani au învatat alfabetul precum si unele cunostinte de baza de citire, scriere si matematica. De asemenea, ei au fost învatati cum sa se comporte la scoala, aspect pe care copiii romi tind sa nu îl cunoasca din cauza nefrecventarii gradinitei în procesul educational precum si a contactelor cu alti copii. Toate lectiile se predau în grupuri, într-un mediu familiar, asemeni unei case, si, cu toate ca programul este înca la început, a înregistrat un succes considerabil (Bocu, 1998).

Asa cum romii traiesc în întreaga tara, tot asa programele desfasurate pentru ei se adreseaza la scara nationala; majoritatea lor sunt din domeniul educatiei. În multe dintre ele sunt implicate organizatii non-guvernamentale internationale precum Save the Children si UNICEF. Pentru initiative conduse pe plan local se primesc fonduri si din strainatate.

Florin Moisa explica ca Fundatia pentru o Societate Deschisa are în cadrul departamentului educational un program special axat pe dezvoltarea scolilor din comunitatile roma ce include aproximativ 28 de scoli din toata tara. De asemenea, Programul pentru Romi a finantat câteva proiecte propuse de organizatii roma non-guvernamentale care vizau domeniul suportului social si educational pentru copiii romi (F. Moisa, 2000).

Cu ajutorul Fundatiei pentru o Societate Deschisa, o gradinita situata la marginile Bucurestiului, în apropierea unei rampe de gunoi, a dezvoltat recent o serie de programe pentru elevii sai, majoritatea de etnie roma. O caracteristica fundamentala a programului este efortul de a angaja parintii copiilor, majoritatea saraci si analfabeti (potrivit directoarei, mai mult de jumatate dintre ei îsi câstiga existenta cautând sticle în groapa locala de gunoi). Atât mediatorul pe probleme sociale, cât si asistenta profesorului sunt parinti ai caror copii sunt înscrisi în scoala. Alti parinti romi îi supravegheaza pe copii în diferitele activitati din salile de clasa; exista si o sala a parintilor. Desi unul dintre scopurile fundamentale ale scolii este de a îmbunatati cunostintele de limba româna ale copiilor, cultura roma are un caracter proeminent în cadrul programului. De exemplu, asistenta profesorului preda limba romani, iar sotul ei, cântaret de muzica populara, îi învata sa cânte. Ultimul aspect de mentionat, dar nu si cel din urma, este faptul ca programele gradinitei se bazeaza pe principiul individualizarii. Scoala este pregatita pentru câteva domenii de activitate, iar copiii sunt încurajati în fiecare zi sa aleaga activitatea asupra careia se vor concentra pe parcursul zilei. Profesorii lor respecta ritmul de dezvoltare al fiecarui elev si descurajeaza competitia. Mai presus de toate, abordarea copiilor de catre directoare este bazata pe respect si compasiune (Max van der Stoel, 2000:90).

6.5. Situatia actuala pe diferite nivele:

6.5.1. Gradinita si educatia primara

Pâna la vârsta de 7 ani, majoritatea copiilor din România merg la gradinita. În vreme ce accentul în aceste institutii nu este de factura academica, ele reprezinta un pas nelipsit în procesul de pregatire pentru primii ani de scoala. Copiii învata cum sa se poarte în societate, cum sa stea în banca si cum sa fie atenti fara sa distraga atentia celorlalti colegi si, poate cel mai important, ei învata cum sa se poarte în prezenta altor copii de vârsta lor.

Rezultatele cercetarii publicate în 1992 arata ca 29,9% din copiii romi cu vârsta cuprinsa între 7 si 9 ani, nu au mers niciodata la scoala. În cazul grupei de vârsta 10-16 ani, cifra a fost de 17,2%. Acesti copii au ratat astfel dezvoltarea deprinderilor comportamentale si sociale. Nefrecventarea claselor primare (I-IV) a avut drept consecinta lipsa cunostintelor elementare în ceea ce priveste cititul, scrisul si aritmetica, predate în cursul acestor ani. Mai mult, simpla frecventare a unei scoli nu înseamna neaparat ca un copil îsi va termina studiile. Ratele celor care absenteaza sunt foarte mari; aceeasi cercetare estimeaza ca aproape jumatate dintre copiii din esantion nu-si vor completa educatia primara (clasele I-IV) (Save the Children, 1998:7).

Situatia actuala se înrautateste treptat; acest declin se poate explica printr-o serie de factori si influente atât inerente cât si exterioare minoritatii roma.

Cresterea numarului atacurilor violente asupra comunitatilor roma, din 1990 încoace, are repercusiuni asupra procesului educational. Multi parinti au declarat ca nu îndraznesc sa-si trimita copiii la scoala deoarece se tem pentru siguranta lor; chiar si copiii si-au manifestat retineri în a frecventa scoala în asemenea conditii (Helsinki Watch, 1991:76). Din pacate, populatia majoritara are tendinta de a privi acest lucru ca un pretext de care etnicii romi se folosesc pentru a nu-si trimite copiii la scoala, o parere care exprima clar vechiul stereotip "ei nu doresc sa învete".

Factorii economici si sociali joaca un rol important în lipsa de educatie a romilor. Exista consideratii de ordin practic de care trebuie tinut cont atunci când trimiti un copil la scoala, multi parinti neavând banii necesari pentru a le cumpara haine sau rechizite copiilor. Scolile nu sunt finantate suficient deci nu pot acoperi aceste nevoi elementare iar parintii romi nu vor sa-si lase copiii sa mearga la scoala îmbracati cu haine vechi sau murdare. Copiii care frecventeaza scoala sunt adesea batjocoriti de catre colegii lor sau se simt "diferiti" de ei; nu se adapteaza la mediul scolar si, deci, nu doresc sa mai mearga la scoala. Uneori copiii primesc ajutoare haine si încaltaminte, dar de cele mai multe ori din cauza lipsei de organizare, acestea nu li se potrivesc. Parintii lor vând aceste lucruri, ceea ce îi determina pe profesori sa creada ca romii nu pot fi ajutati (Save the Children, 1991:10).

Exista si alte probleme de natura logistica. Adeseori, din cauza faptului ca romii traiesc la periferie, în unele cazuri chiar mai departe de comunitate, accesul copiilor la scoala este foarte dificil, mai ales pe vreme nefavorabila (Save the Children, 1998:9).

Una dintre problemele copiilor romi care vor sa urmeze o scoala consta în lipsa unei traditii în ceea ce priveste educatia. Deseori, succesul unui copil la scoala depinde de mediul familial care trebuie sa fie unul potrivit, în care membrii familiei sa fie dispusi si capabili sa ajute copilul la efectuarea temelor de casa. În multe cazuri, parintii romi nu pretuiesc valoarea educatiei, pentru ca nici ei nu au avut parte de una. În plus, un copil care fie este la scoala, fie îsi face temele, nu poate ajuta la treburile casei si nici nu poate câstiga banii de care au atâta nevoie. Avantajele unei educatii pe termen lung nu sunt atât de convingatoare când sunt comparate cu rezultatele pe termen scurt survenite în urma muncii sezoniere care satisfac nevoile materiale imediate. Aceasta este o caracteristica nu numai a comunitatilor roma, ci si a culturii care se dezvolta în comunitatile afectate de saracie.

Comunitatile roma traditionaliste interzic baietilor si fetelor sa stea împreuna daca nu sunt supravegheati de un adult. Scoala moderna, cu clase mixte, inspira neîncredere.

O alta dificultate este limba. Elevii romi care vorbesc limba romani acasa constata ca nu sunt în stare sa tina ritmul clasei deoarece nu vorbesc destul de bine limba româna (Helsinki Watch, 1991:26). În fiecare clasa sunt multi elevi si nici chiar profesorii bine intentionati nu pot acorda atentie speciala fiecaruia. Astfel elevii romi tind sa ramâna din ce în ce mai în urma pâna ce, în final, renunta, fara a fi încheiat opt clase, educatia minima necesara pentru a se putea angaja în România.

Statisticile Ministerului Învatamântului pentru anul scolar 1998/99 cuprind date referitoare la toate nivelele de educatie din România, cu toate ca nu ofera cifre separate pentru scoala primara si cea secundara. La scara nationala numarul elevilor romi care frecventeaza o scoala este foarte mic comparativ cu cel al elevilor de alte etnii. De exemplu, o scoala din orasul Alba Iulia are un numar total de 608 elevi de la clasa I la clasa a VIII-a, dintre acestia, doar 23 sunt romi. Majoritatea elevilor romi învata în limba româna, desi potrivit statisticilor guvernamentale, sunt 1 680 elevi a caror limba de predare (si limba materna) este romani, aceasta cifra fiind de doua ori mai mare decât cea din anul scolar anterior (pagina web a Ministerului Educatiei Nationale).

6.5.2. Ciclul gimnazial si liceul

Educatia secundara în România cuprinde clasele V-XII, primele patru fiind vitale pentru ca un copil sa aiba o sansa de a se angaja. Din pacate, datorita motivelor mentionate mai sus, putini copii romi ajung sa-si înceapa scoala secundara, dar si mai putini o termina. Pentru multi dintre ei, saltul de la clasa a IV- a la clasa a V-a este prea mare. Prima implica institutia mentionata mai sus, cu un singur profesor la clasa, cea de-a doua, un salt la opt materii diferite, fiecare cu un profesor diferit, astfel fiind foarte greu pentru elevi sa stabileasca o relatie personala cu acestia. Ajutorul primit din partea familiei este si mai important în perioada acestor ani deoarece atentia pe care o primeste fiecare elev la clasa este foarte mica. Desi cu problema aceasta se confrunta si ceilalti elevi, copiii romi se bucura de foarte putina atentie, ceea ce face ca rata absenteismului si a abandonului sa fie foarte ridicata (Krohn, 1999).

Dupa cum s-a mentionat mai sus, nu exista statistici separate pentru elevii romi din ciclu gimnazial si liceu. Ele prezinta totusi o serie de câteva scoli din Transilvania frecventate de acestia în care limba de predare este maghiara (Ministerul Educatiei Nationale).

6.5.3. Educatia superioara si cercetarea

Nu se prea poate vorbi despre educatie superioara în ceea ce îi priveste pe etnicii romi din România pentru ca foarte putini sunt cei care reusesc sa atinga acest nivel. Având în vedere combinarea lipsei de atentie si a discriminarii din scoli cu lipsa interesului pentru educatie a parintilor, nu este deloc surprinzator ca putini copii romi sunt bine educati. Acestia vor transmite urmasilor lor experientele negative si cercul vicios continua, repercursiunile asupra posibilitatilor de angajare fiind majore.

Totusi, asemeni educatiei la alte nivele, situatia pare sa se schimbe. Statisticile Ministerului Educatiei Nationale pentru anul studentesc 1998/99 indica 136 de studenti romi la universitati din toata tara, fie studenti fie asistenti/cercetatori, la drept, sociologie, stiinte naturale si literatura. Majoritatea acestora învata în limba româna, dar si în limba romani la Universitatea din Bucuresti, sectia Romani, frecventata atât de studenti romi cât si de studenti de alte etnii (pagina web a Ministerului Educatiei Nationale).

Numarul studentilor romi care se înscriu la facultate este infim, chiar si asa, realizarile celor care au absolvit o facultate sunt o marturie a potentialului lor, justificând cresterea eforturilor de a mari participarea etnicilor romi la învatamântul superior. Unii dintre liderii generatiilor tinere a romilor au urmat o facultate cu ajutorul unor programe guvernamentale care aveau ca scop obtinerea de diplome acordate de forme de învatamânt superior de catre membrii acestei etnii. Programele guvernamentale sunt diferite: unele prevad alocarea unui numar de locuri în universitati pentru etnicii romi, iar altele acordarea de burse (sume de bani). Un exemplu al acestora este politica româneasca conform careia, înca din 1993, guvernul a înfiintat locuri speciale pentru studentii romi care doreau sa se înscrie la universitate. Programul a început cu 10 locuri rezervate studentilor romi la o facultate cu profil social din Bucuresti; în 1999 programul s-a extins pâna la posibilitatea de a oferi locurile la 150-200 de studenti. Sistemul nu asigura ocuparea tuturor locurilor (candidatii trebuie sa sustina un examen de admitere), dar faciliteaza accesul etnicilor romi la învatamântul superior (Max van der Stoel, 2000:92). Potrivit lui Florin Moisa, actualmente exista 600 de studenti romi în universitatile românesti datorita masurilor pozitive luate de Ministerul Educatiei Nationale (F. Moisa, 2000).

7. COMUNICAREA SI MEDIA AUDIOVIZUALA

7.1. Situatia legala

Mass-media româneasca este supravegheata de catre Consiliul National al Audio-Vizualului, un organism compus din 11 membri, care a fost înfiintat prin Legea audio-vizualului pe data de 19 mai, 1992. Guvernul a fost criticat la acea vreme pentru ca toti cei 11 membri din consiliu sunt etnici români, plângerile fiind justificate; deoarece minoritatile reprezinta 10% din populatia totala a României sunt astfel îndreptatite sa fie reprezentate în Consiliul Audio-Vizualului (Helsinki Watch, 1993:51).

7.2. Presa

Exista foarte putina presa scrisa de etnici romi sau pentru ei, sunt doar câteva publicatii. Cu toate acestea, data fiind problema analfabetismului romilor din România si a saraciei din cauza careia cumpararea unui ziar, dar mai ales a unui televizor, sunt evenimente mai degraba rare decât cotidiene, acest fapt nu constituie o surpriza.

Fundatia pentru o Societate Deschisa din Bucuresti publica Romathan: studii despre Romi. Aceasta este o revista de cercetare, scrisa atât în româneste cât si în romani, incluzând aspecte academice cu privire la cultura roma etc. Centrul de Resurse pentru Comunitatile de Romi din Cluj-Napoca a început în anul 2000 un program în cadrul caruia se vor publica si se vor distribui câteva materiale: manual de limba romani, dictionare, literatura, curs pe caseta audio de învatare a limbii romani, ghid de conversatie etc., cu scopul de a reduce lipsa informatiilor din domeniul problemelor etnicilor romi (F. Moisa, 2000).

Vasile Ionescu precizeaza însa ca numai una din zece publicatii roma sunt finantate de stat ("Asul de Trefla") si ca aceasta nu duce la dezvoltarea mass-media pentru comunitate (V. Ionescu, 2000).

7.3. Radioul

Exista unele programe radio în limba romani care se folosesc de frecventele postului national de radio. De asemenea, Fundatia pentru o Societate Deschisa a fondat în 1997 un program radio la Târgu Mures, program condus de dl. Rudolf Moca (F. Moisa, 2000). În trecut a mai existat un program de 15 minute la Craiova care acum si-a întrerupt emisia (V. Ionescu, 2000).

7.4. Televiziunea

Televiziunea Româna Nationala (TVR) difuzeaza un program scurt despre comunitatea roma, o data pe saptamâna, la o ora cu audienta scazuta. Din nou, poate cel mai demn de notat, este tratamentul discriminatoriu aplicat comunitatii roma de televiziunea nationala. Acum, dupa cum sugereaza si Vasile Ionescu, nu mai exista un program de televiziune dedicat etnicilor romi, ci doar momente sporadice în cadrul emisiunii "Convietuiri", în plus, ele sunt prezentate în limba româna (V. Ionescu, 2000).

7.5. Internet-ul

Exista o sumedenie de pagini web continând informatii despre romi create si întretinute din afara tarii. În România, Ministerul Educatiei Nationale are o sectiune la pagina sa de web despre educatia minoritatii roma, inclusiv nume si adrese ale fundatiilor si persoanelor care opereaza în acest domeniu (chiar daca multi nu sunt romi), pagina web fiind numai în limba româna. Centrul de Resurse pentru Comunitatile de Romi din Cluj-Napoca a initiat un program de website care va contine informatii despre activitatea sa în acel domeniu. De asemenea, dl. Vasile Ionescu a initiat un program care are ca scop înfiintarea unei agentii de presa, care sa aiba un buletin intern (F. Moisa, 2000).

8. CONCLUZII

Oficial, potrivit recensamântului din 1992, în România exista 409.723 cetateni romi, reprezentând 1,8% din populatia totala. Totusi, datorita unor motive cum ar fi securitatea personala si analfabetismul, aceasta cifra nu este exacta, iar organizatiile roma dau o cifra undeva între 1,8 si 2,5 milioane, numarul exact al cetatenilor romi fiind în prezent necunoscut.

Romii locuiesc în toate regiunile tarii. Datorita violentei comunitare si a tratamentului necorespunzator din partea politiei din 1990 încoace, multi si-au parasit casele si s-au mutat în alte zone, în case improvizate la marginea asezarilor, pentru care nu pot primi permise de rezidenta. Din acest motiv este imposibil sa se estimeze numarul exact al romilor din orice parte a tarii.

Membrii minoritatii întâmpina probleme în toate aspectele vietii. În trecut erau tratati asemeni proprietatii care poate fi vânduta si cumparata dupa bunul plac al proprietarului, pentru ca apoi sa fie considerati cetateni de rang inferior, ei au petrecut secole opunându-se opresiunii. Standardele de viata sunt joase, lipsa instalatiilor sanitare si a constientizarii importantei igienei duc la extinderea bolilor si la o rata a mortalitatii infantile foarte ridicata. Vârsta medie la casatorie este mult mai mica decât în cazul populatiei majoritare. Fetele se casatoresc de obicei la 13, 14 ani (Helsinki Watch, 1991:76). Nu numai ca aceasta le scurteaza durata copilariei, dar conduce la o crestere inevitabila a familiilor, înrautatind problemele cauzate de saracie.

Saracia din cadrul comunitatilor roma duce la aparitia altor probleme. Standardele de igiena tind sa fie joase, deseori datorita lipsei apei curente si a electricitatii, calitatea si cantitatea alimentelor tinde sa se înrautateasca în multe comunitati roma pe parcursul iernii, iar carnea si produsele lactate sunt inaccesibile tot timpul (Save the Children, 1998:6). În astfel de conditii, marimea familiei si lipsa educatiei medicale sunt factori importanti care contribuie la conditii precum malnutritia, anemia, handicapuri de înaltime si greutate (Save the Children, 1998:13). Multi copii romi nu sunt vaccinati, datorita faptului ca parintilor lor nu li se explica importanta acestei actiuni.

Accesul la asistenta medicala este îngreunat de faptul ca un numar mare de romi nu poseda actele necesare. Cei care le au sunt deseori rezidenti ilegali într-o zona diferita de cea pentru care au acte, deci personalul medical nu are acces la fisa lor medicala. Conform noii legi a asigurarilor sociale si medicale, problemele cu privire la resedinta permanenta cuplate cu lipsa unui venit care ar face posibila platirea asigurarii medicale au ca rezultat lipsa unui medic de familie pentru majoritatea familiilor de romi, (Save the Children, 1998:15). Cumpararea medicamentelor este o probleme de vreme ce preturile sunt mari, mai ales ca romii cred ca un medicament mai scump este mai eficient.

Situatia comunitatii roma din România s-a deteriorat brusc dupa 1989. Într-un climat al schimbarilor, care permitea altor minoritati sa spere la un viitor mai bun, romii au fost supusi discriminarilor, saraciei si în unele cazuri, mortii.

Romii din România sunt dezavantajati din punct de vedere al educatiei. Discriminarea este raspândita, atât în cadrul sistemului la care un individ trebuie sa recurga pentru a intra în scoala, precum si în cadrul scolilor determinând multi copii sa nu se mai înscrie. Educatia este de asemenea afectata de saracia cronica din majoritatea comunitatilor. Copiii care reusesc sa înceapa scoala, deseori nu promoveaza ciclul gimnazial si, din acest motiv, este foarte dificil pentru ei sa îsi gaseasca de lucru. Aceasta, în schimb, tinde sa conduca la o crestere a ratei criminalitatii si perpetuarea saraciei.

Discriminarea este o problema a romilor din România si în alte domenii decât educatia si îmbraca forma atât a violentei fizice cât si a tratamentului necorespunzator din partea autoritatilor. Violenta comunitara, manifestata sub forma raidurilor întreprinse de politie, reprezinta o serie regulata de abuzuri suferite de romi din 1990 încoace. Toata comunitatea a fost etichetata drept criminala si au fost expulzati din zone în care traiau de decenii, singura lor crima fiind "etnia". Acesti oameni au fost fortati sa se mute la oras pentru a cauta un loc de munca, aceia dintre ei care sunt calificati si solicita un loc de munca, descopera ca si în acest caz etnia lor este o "problema".

Sunt necesare schimbari radicale, atât în cadrul comunitatilor roma cât si în afara lor, pentru a îmbunatati situatia. Reprezentantii autoritatilor implicati în procesul educatiei trebuie sa arate o întelegere mai profunda a problemelor specifice ale minoritatii si, în multe cazuri, trebuie depasite prejudecatile. În cadrul comunitatii roma este nevoie de întelegere, comunitatea trebuind sa înteleaga avantajele educatiei si cele care decurg din acordarea sprijinului pentru asigurarea accesului la educatie. În cazurile în care exista lipsa de comunicare între profesori si parintii romi, ambele parti ar trebui sa depaseasca acest neajuns în interesul copilului. Organizatiile non-guvernamentale pot ajuta de asemenea prin promovarea programelor educationale special concepute pentru a satisface nevoile romilor. Daca acesti pasi împreuna cu altii de acest fel nu sunt facuti, spirala descendenta în momentul de fata în domeniul educatiei copiilor roma va continua sa coboare, conducând la o saracie mai mare, la cresterea nivelurilor criminalitatii si a somajului, astfel întarind unul din cele mai consistente stereotipuri despre romi.

Privite în ansamblu, problemele cu care au de-a face etnicii roma din România sunt foarte serioase cu toate acestea daca indivizii ar fi mai deschisi la întelegerea diferentelor dintre comunitati, s-ar putea gasi solutii.

Educatia este în mod evident necesara pentru a înlatura prejudecatile si rasismul, copiii nu se nasc rasisti - ei învata discursul rasist acasa sau din alte surse. Integrarea copiilor romi sau de alte etnii este necesara înca din primii ani de scoala, astfel încât ambii sa învete cum sa se comporte unul cu celalalt. Din pacate, acest lucru este aproape imposibil de realizat data fiind starea actuala a sistemului educational, dupa cum a fost prezentat mai sus.

Presa are de asemenea un rol vital. Televiziunea a fost acuzata de o discriminare similara celei din presa scrisa în ceea ce priveste creionarea portretului comunitatii roma. În 13 iunie 1990, dl. Emanoil Valeriu, directorul Televiziunii Române Nationale, a anuntat în emisie ca romii au atacat si devastat studiourile de televiziune, chemând populatia româna sa apere studiourile (Helsinki Watch, 1991:88). Enuntarea unui atât de mare neadevar la televizor, nu putea fi facuta decât cu un singur scop - provocarea de noi sentimente anti-roma în mijlocul populatiei. Actiunea domnului Valeriu a determinat Federatia Etnica a Romilor sa depuna o plângere împotriva celui mai sus amintit pentru încalcari ale Codului Penal; imediat, procuratura a anulat aceasta plângere (Helsinki Watch, 1991:89).

Reportajele despre romi transmise de canalele de televiziune de stat în emisiunile de stiri se realizeaza prin focalizarea imaginii pe romii participanti la demonstratiile politice, compromitând astfel imaginea opozitiei. Se întretin astfel cele mai raspândite stereotipuri existente - criminalitatea si saracia (Helsinki Watch, 1994:7).

Aceasta dovedeste în mod evident ca ziaristilor români le lipseste într-o oarecare masura simtul responsabilitatii. În cadrul oricarui stat mass-media este un factor deosebit de important în procesul manipularii si poate forma o imagine publica cu consecinte dezastruoase. Atât Guvernul României cât si presa însasi ar trebui sa recunoasca acest potential si sa încerce, din considerente legate de stabilitate, o prezentare mai echilibrata si nepartinitoare a etniei roma si a celorlalte minoritati.

Formarea unei clase intelectuale în cadrul romilor din România nu ar aduce decât beneficii uriase minoritatii. Romii care sunt capabili, atât din punct de vedere al inteligentei cât si social, de a interactiona cu cetatenii de alte etnii la un nivel intelectual si politic, ar putea ajuta foarte mult la constientizarea problemelor minoritatii si la promovarea unei întelegeri pe o scara cât mai larga a modului de viata specific romilor.

De asemenea, educatia este un factor necesar în cadrul comunitatilor roma. O plângere adesea întâlnita împotriva romilor este aceea ca ei nu respecta legile celorlalte comunitati, ceea ce nu se poate spune ca nu se întâmpla câteodata. Dar, daca se doreste o întelegere cu adevarat a fenomenului, atunci eforturile trebuie sa vina din ambele parti, atribuirea vinei doar uneia (în speta comunitatilor de alte etnii decât cea roma) fiind o cale sigura spre esec.

BIBLIOGRAFIE

Abraham, Dorel, Badescu, Ilie and Chelcea, Septimiu (1995). Relatiile interetnice în România: Diagnoze sociologice si evaluarea tendintelor. (Cluj-Napoca: Editura Carpatica).

Adamson, Kevin (1995). "Functia politica a conflictului etnic: Transilvania în politica româneasca" în Craciun, Maria si Ghitta, Ovidiu. Etnicitate si religie în Europa Centrala si de Est, (Cluj-Napoca: Cluj Presa Universitara).

Allcock, John B., Arnold, Guy, Day, Alan J., Lewis, D.S., Poultney, Lorimer, Rance, Roland, and Sagar, D.J. (3rd ed., 1992). Border and Territorial Disputes. (Essex: Longman Group UK Ltd.).

Amnesty International (1995). Romania: broken commitments to human rights - The Roma: a catalogue of injustice. (London: Amnesty International).

Andreescu, Gabriel (2000). România. Shadow Raport: ianuarie 2000 www.greekhelsinki.gr/pdf/fcnm-reports-romania-ngo.PDF.

APADOR-CH (1997). Cartea Alba. (Bucuresti: APADOR-CH).

Balasescu, Alexandru (1997). "Romii - Constructie identitara. Cazul Cristian, Judetul Sibiu." în Revista de Cercetari Sociale Nr. 3/1997 (Bucuresti: IMAS-SA).

Bocu, Liliana Maria, Alianta Civica, Cluj-Napoca. Interviu cu autorul. Decembrie 20, 1998.

Braham, Mark (1992). The Untouchables: a survey of the Roma people from Central and Eastern Europe. (Geneva: UNHCR).

Bugajski, Janusz (1995). Ethnic Politics in Eastern Europe: a guide to nationality policies, organizations and parties (2nd ed.). (London: M.E. Sharpe).

Burtea, Vasile (1996). "Marginalizare istorica si cooperare sociala în cazul populatiei de rromi" în Revista de Cercetari Sociale Nr. 3/1996 (Bucuresti: IMAS-SA).

Cashmore, E. Ellis (1988). Dictionary of Race and Ethnic Relations (2nd ed.). (London: Routledge).

Clebert, Jean-Paul (1963). The Gypsies. (Paris: Penguin).

Colin, Clark (1998). Counting Backwards: the Roma 'numbers game' in Central and Eastern Europe, www.geocities.com/Paris/5121/countingback.htm

Consiliul pentru Minoritatile Nationale (Guvernul României) (1994). Cadru Legislativ si Institutional pentru Minoritatile Nationale din România. (Bucuresti: Institutul Român pentru Drepturile Omului).

Consiliul pentru Minoritatile Nationale (Guvernul României) (1997). Sistemul educational din România: învatamânt cu predare în limba materna a minoritatilor nationale. (Bucuresti).

Conventia Cadru pentru Protectia Minoritatilor Nationale (1995, Strasbourg), www.coe.fr/eng/legaltext/157e.html

Crowe, D. A. (1991). "The Gypsy Historical Experience in Romania" in Crowe, D.A. and Kolsti, John, The Gypsies of Eastern Europe. (London: M.E.: Sharpe).

Crowe, D. A. (1995). A History of the Gypsies of Eastern Europe and Russia. (London: I.B. Tauris and Co.).

Deletant, Dennis (1998). România sub regimul comunist. (Bucuresti: Fundatia Academiei Civice).

Etnobarometru - Mai-Iunie 2000. Realizat de Centrul de Cercetare a Relatiilor Interetnice sub patronajul Agentiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internationala.

European Roma Rights Center (ERRC) (1998). Roma Rights: Summer 1998. (Budapest: ERRC).

Fox, Jonathan (1995). Roma (Gypsies) in Romania, www.bsos.umd.edu/cidcm/mar/rumroma.htm

Fonseca, Isabel (1995). Bury Me Standing: the Gypsies and their Journey. (New York: Alfred A. Knopf).

Fraser, Angus (1992). The Gypsies. (Oxford: Blackwell).

Fundatia pentru o Societate Deschisa, Raport anual (1999).
Gheorghe, Nicolae & Acton, Thomas (1999). Dealing with Multiculturality: Minority, National and Human Rights, www.geocities.com/Paris/5121/multiculturality.htm

Ghetau, Vasile (1996). "O proiectare conditionala a populatiei României pe principalele nationalitati (1992 - 2025)" în Revista de Cercetari Sociale Nr. 1/1996 (Bucuresti: IMAS-SA).
Gilberg, Trond (1980). "Influence of State Policy on Ethnic Persistence and Nationality Formation: The Case of Eastern Europe" in Sugar, Peter (ed.), Ethnic Diversity and Conflict in Eastern Europe. (Oxford: ABC-Clio).

Guvernul României (1991). Constitutia României. Adoptata în 21 noiembrie, 1991, (Bucuresti), http://www.domino.kappa.ro/guvern/constitutia-e.html

Hancock, Ian (1997). "The Struggle for the Control of Identity" in The Patrin Web Journal, www.geocities.com/Paris/5121/identity.htm

Hancock, Ian (1999). "The Pariah Syndrome" in The Patrin Web Journal, http://www.geocities.com/Paris/5121/pariah-contents.htm

Hancock, Ian (2000). "Roma Slavery" in The Patrin Web Journal, http://www.geocities.com/Paris/5121/slavery.htm

Helsinki Watch (1990). News from Romania: ethnic conflict in Târgu-Mures. (New York: Helsinki Watch).

Helsinki Watch (1991). Destroying Ethnic Identity: The Persecution of Gypsies in Romania. (New York: Human Rights Watch).

Helsinki Watch (1994). Vol.6, No.17. Lynch Law: violence against Roma in Romania. (New York: Human Rights Watch/ Helsinki).

Human Rights Watch, www.hrw.org/hrw/worldreport99/europe/romania.html

Images and Issues: Coverage of the Roma in the Mass Media in Romania, Sinaia, Romania, June 27-28, 1997, www.websp.com/~ethnic/new/imgs_iss.htm

Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii. Cercetarea facuta în 1998 - Centrul de Resurse pentru Actiune Sociala. (Datele si articolele folosite fac parte din raportul intermediar. Raportul final va fi disponibil doar în noiembrie).

Ionescu, Vasile (2000). Adnotari la raportul pe anul 2000 al Ministerului Afacerilor Externe "Informatii despre legislatie si alte masuri care s-au luat în vederea modificarii principiilor enuntate de Conventia Cadru pentru Protectia Minoritatilor din România".

Institutul Român pentru Drepturile Omului (1993). Drepturile indivizilor apartinând minoritatilor nationale. (Bucuresti: Regia Autonoma "Monitorul Oficial").

International Helsinki Federation (IHF) (1989). Romania: enemy of its own people. (Vienna, International Helsinki Federation for Human Rights).

International Helsinki Federation (IHF) (1993). Europe's Gypsies: a vulnerable minority. (Vienna: International Helsinki Federation for Human Rights).

Kenrick, Donald and Puxon, Graham (1995). Gypsies under the Swastika. (Hertfordshire: University of Hertfordshire Press).

Kenrick, Donald (1998), 'How Many Roads?' in Index on Censorship - Gypsies: Life on the Edge. (Index on Censorship, 4/1998).

Kenrick, Donald (1998). Historical Dictionary of the Gypsies (Romanies). (London: Scarecrow Press Ltd.).

Liegois, Jean-Pierre (1986). Gypsies: an illustrated history. (London: Al Saqi).

Liegeois, Jean-Pierre and Gheorghe, Nicolae (update 1995). Roma/Gypsies: A European Minority. (London: MRG International).

Max van der Stoel, OSCE High Commissioner on National Minorities (2000). A Study on Roma and Sinti, The Hague, March 10, 2000.

Ministerul Educatiei Nationale (1998). Ordinul Ministerului Educatiei Nationale Nr. 4150/13.07.1998. (Bucuresti: Buletinul Informativ Nr. 19).

Ministerul Educatiei Nationale (pagina de web): www.edu.ro

Minority Rights Group (ed.) (1997). World Directory of Minorities. (London: MRG International).

Moisa, Florin (2000). Experiente, Realizari si Perspective asupra Programelor pentru Romi - Cluj Napoca, Seminar international având ca tema problematica romilor, ianuarie 2000.

Moisa, Florin, (2000). Interviu cu cercetatorul CRDE pe tema raportului despre romii din România, Cluj-Napoca, 07.04.2000.

Naylor, Sally and Wild-Smith, Karen (1997). Broadening Horizons: Education and Travelling Children. (Chelmsford: Essex County Council).

Pons, Emmanuelle (1999). Tiganii din România - o minoritate în tranzitie. (Bucuresti: Compania).

Populatie. Structura Demografica (1994) - Recensamântul din 1992. Comisia Nationala de Statistica (Bucuresti, Editura Comisiei Nationale de Statistica)

Remmel, Franz (1993). Die Roma Rumaniens: volk ohne hinterland. (Vienna: Picus).

Rostas, Iulius (1998). Problemele sociale ale romilor din România. (Bucuresti: Biroul National pentru Romi).

Rostas, Iuliu, 2000. Interviu cu cercetatorul CRDE pe tema raportului despre romii din România, Bucuresti, 07.03.2000.

Save the Children - Romania (1998). Copiii romi din România: raport de cercetare. (Bucuresti: Salvati Copiii).

Schöpflin, George (1990). Romania's Ethnic Hungarians. (London: MRG International).

Stewart, Michael (1997). "The Puzzle of Roma persistence: group identity without a nation" in Acton, Thomas and Mundy, Gary, Romani Culture and Gypsy Identity. (Hertfordshire: University of Hertfordshire Press).

Superlex (baza de date legislative): http://domino2.kappa.ro/mj/superlex.nsf

Szente, Veronika L. (1996). Sudden Rage at Dawn: Violence against Roma in Romania. (Budapest: European Roma Rights Center).

Timeline of the Romani History (2000). The Patrin Web Journal in The Patrin Web Journal, www.geocities.com/Paris/5121/slavery.htm

Weber, Renate (1998). "The Protection of National Minorities in Romania: a matter of political will and wisdom" in Law and Practice of Central European Countries in the field of National Minorities protection. (Warsaw: Center for International Relations).

Zamfir, Elena si Zamfir, Katalin (coordonatori) (1993). Tiganii. Între ignorare si îngrijorare. (Bucuresti: Universitatea Bucuresti).

LUCRARI LITERARE IMPORTANTE DIN DIFERITE PERIOADE

Desi au început sa apara scriitori de etnie roma în regiune, în România înca nu exista nume importante. Secolele de discriminare i-au fortat pe multi romi de nationalitate româna sa-si nege etnicitatea si, implicit, limba (analfabetismul reprezentând si el o problema care a afectat dezvoltarea traditiei literare). Acolo unde se vorbeste limba romani exista o traditie orala, prin care se transmit povestirile si istoria de la o generatie la alta.

MATERIALE AUDIO-VIZUALE

Schwartz, Andrei, 1996. Auf der Kippe/Wasteland. Award winning film about the Roma community of Pata-Rat outside Cluj. (Wüste filmproduktion).

BIBLIOGRAFIE GENERALA PE PROBLEMA MINORITATILOR

Bíró, Sándor (1992). The Nationalities Problem in Transylvania, 1867-1940. (New York: Columbia University Press).

Blaga, Ion (1972). Populatia României: un eseu demografic, economic si socio-politic. (Bucuresti: Editura Meridiane).

Câmpeanu, Vera (1997). The Image of the National Minorities in Romania's Press, Balkan Neighbours Newsletter, No. 5, 1997.

Castellan, Georges (1989). A History of the Romanians. (Boulder: Columbia University Press).

Deletant, Andrea (1985). Romania. (Oxford: Clio Press).

Fisher-Galati, Stephen (1985). National Minorities in Romania, 1919-1980.

Georgescu, Vlad (1991). The Romanians: A History. (London: I.B. Tauris).

Gheorghe, Iancu (1995). Consiliul de conducere: integrarea Transilvaniei în România, 1918-1920. (Cluj-Napoca: Fundatia Culturala Româna).

Gheorghe, Nicolae (1983). Originea sclaviei romilor în principatele române. Roma, Vol. 7, 1983.

Gilberg, Trond (1974). Ethnic Minorities in Romanian under Socialism. East European Quarterly, No. 7, January 1974.

Giurescu, Constantin C. (1969). Transylvania in the History of Romania: an historical outline. (London: Garnstone Press).

Giurescu, Constantin C. si Matei, Horiac (1974). Istoria cronologica a României, editia a II-a, (Bucuresti: Editura Enciclopedia Româna).

Giurescu, Dinu C. (1981). Istoria ilustrata a poporului român. (Bucuresti: Editura Sport-Turism).

Hitchins, Keith (1996). The Romanians, 1774-1866. (Oxford: Clarendon Press).

Horak, Stephen M. (ed.) Eastern European National Minorities, 1919-1980: A Handbook, (Littleton, Colorado: Libraries Unlimited).

Horváth, István (1999). Minoritatile din România. Aspecte politice. (Cluj, Editura LIMES).

Human Rights Watch (1991). Since the Revolution: Human Rights in Romania. (New York: Human Rights Watch).

Institutul de Studii Sociale, Sondaje, Marketing si Comunicare (Noiembrie 1998). Barometrul de Opinie Publica, România. (Fundatia pentru o Societate Deschisa, România).

Illyes, Elemer (1982). National Minorities in Romania: Change in Transylvania. (Boulder, CO: East European Monographs).

Kenrick, Donald and Puxon, Grattan (1972). The Destiny of Europe's Gypsies. (Sussex: Sussex University Press).

Köpeczi, Béla (ed.) (1994, translation). History of Transylvania. (Budapest: Akadémiai Kiadó).

Lehrer, Milton G. (1986). Transylvania: History and Reality. (Maryland: Bartleby Press).

MacKenzie, Andrew (1990). A Journey into the past of Transylvania. (London: Robert Hale).

Mehedinti, Prof. S. (1986). What is Transylvania? (Miami Beach, Florida: Romanian Historical Studies).

Moss, Joyce and Wilson, George (1993). Peoples of the World: Eastern Europe and the Post-Soviet Republics. (Washington D.C.: Gale Research Inc.).

Nelson, Daniel N. (1981). Romania in the 1980s. (Boulder, Co.: Westview Press).

Otetea, Andrei and MacKenzie, Andrew (1985). A Concise History of Romania. (London: Robert Hale).

Pascu, Stefan (1972). A History of Transylvania (translation). (New York: Dorset Press).

Pippidi, Andrei (1998). Cultura si politicile identitatii în România moderna. (Bucuresti: Fundatia Cultura Europeana).

Podea, Titus (1936). Transilvania. (Bucuresti: Editura Fundatiei Culturale Române).

Project on Ethnic Relations (1991). Romanian-American Symposium on Interethnic Relations. (Princeton, N. J.: Project on Ethnic Relations).

Roucek, Joseph S. (1932). Contemporary Roumania and her Problems. (Stanford: Stanford University Press).

Roth, Harold (1995). Minderheit und Nationalstaat: Siebenbürgen seit dem Ersten Weltkrieg. (Köln: Böhlau).

Rady, Martyn C. (1992). Romania in Turmoil: A Contemporary History. (London: I.B.Tauris).

back